Prima înfrângere din sezonul 2012-2013
Știința a sorbit pentru prima data din cupa înfrângerii la Calais, în sferturile Cupei CEV. Formația băcăuană a fost dominată net, izbutind să fie o singură dată la conducere pe parcursul celor trei seturi (10:9, în actul al treilea). În rest, gazdele au făcut legea, mai cu seamă în setul secund, în care s-au desprins din start la 5:0, diferența crescând neîncetat până la final. În ultimul set, în afară de acel scurt timp în care Știința s-a aflat la conducere, cele două formații s-au mai aflat de patru ori la egalitate (la 8, 10, 13 și 14), oaspetele cedând total după al doilea time-out tehnic (16:15). Cea mai bună jucătoare de pe teren a fost argentinianca Nizetich (de la Calais), cu 14 puncte realizate, urmată de venezueleanca Perez-Gonzales (SES) și bulgăroaica Kamenova (Știința), cu câte 13.
Nu putem decât să sperăm că formația lui Florin Grapă va învinge pe teren propriu, indiferent la ce scor, și își va adjudeca și setul de aur. În definitiv, Calais s-a calificat la fel în sferturile de finală, după ce a pierdut categoric primul meci cu Luțk. Manșa secundă se va disputa miercuri, 12 decembrie, de la ora 17.00.
SFERTURILE DE FINALĂ ALE CUPEI CEV, MANȘA I
– Omichka Omsk Region (Rusia) – Baki-Azeryol Baku (Azerbaidjan) – s-a disputat aserară;
– Aluprof Bielsko-Biala (Polonia) – Beziers BV (Franța) 3:1 (20, -27, 16, 20);
– Asko BuroLeben Linz Steg (Austria) – Fenerbahce SK Istanbul (Turcia) 0:3 (-16, -26, -14);
– SES Calais (Franța) – Știința Bacău (România) 3:0 (21, 13, 19).
Cu Unic, un meci de refacere
Partida de la Piatra-Neamț va fi pentru Știința una în care trebuie să-și revină din șocul suferit în Franța. Mai mult, ar putea fi o repetiție mai ales la capitolul serviciilor, unul deficitar pentru băcăuance în meciul de la Calais. Credem că problema învingătoarei nu se pune, diferența dintre Unic și Știința fiind accentuată în favoarea studentelor din Bacău.
Etapa X (sâmbătă, 8 decembrie); CSM Lugoj – CSV 2004 Tomis Constanța 0:3 (-22, -21, -17, disputat în devans), CSU Medicina Tg. Mureș – CSM Sibiu, Dinamo Romprest București – SCMU Craiova, U Cluj – Argeș Volei Pitești, Volei Alba Blaj – CSM București, Unic Piatra-Neamț – Știința Bacău.

Etapa XI (sâmbătă, 15 decembrie): Știința Bacău – CSM Lugoj, CSM București – Unic Piatra-Neamț, Argeș Volei Pitești – Alba Volei Blaj, SCMU Craiova – U Cluj, CSM Sibiu – Dinamo Romprest București, CSV 2004 Tomis Constanța – CSU Medicina Tg. Mureș.
Peter KELMANN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.