~2 min lectură 0 comentarii

Amenzi de peste 4,3 miliarde de lei vechi pentru munca la negru

Redacția Ziarul de Bacău


Fenomenul muncii la negru a continuat să se dezvolte la nivelul județului și în luna noiembrie. În urma contralelor efectuate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău la peste 520 de firme, au fost constatate numeroase abateri de la legislația muncii.

În acest context, a fost nevoie de sancționarea contravențională a celor găsiți în ofsaid, totalul amenzilor ridicându-se la peste 432.000 de lei (4,3 miliarde de lei vechi), cele mai multe fiind pe linia relații de muncă. Comparativ cu luna octombrie, când valoarea totală a sancțiunilor s-a ridicat la 390.300 lei (circa 3,9 miliarde de lei vechi), se constată o creștere a acestui indicativ cu peste 10 la sută.

La 23 dintre angajatorii sancționați au fost găsite 40 persoane care lucrau fără a avea încheiate contracte de muncă. În cazul unui angajator la care s-a depistat existența a șase persoane care nu aveau forme legale de muncă, inspectorii de muncă au fost nevoiți să formuleze propunere de cercetare penală către Parchet. Potrivit Legii 53/2003 (Codul Muncii) modificată și completată prin Legea nr. 40/201, primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contrac individual de muncă, reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 2 ani sau amendă penală. Tot în domeniul relațiilor de muncă au mai fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legislației privind munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legislației privind repausul săptămânal, precum și nerespectarea salariului minim garantat în plată. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.