Tarosanul

Ne-am obisnuit sa idilizam viata de la tara si, sclavi ai scrierilor samanatoriste, sa consideram taranul ca fiind ultimul aparator al traditiilor românesti, un inteligent nativ, aflat in armonie cu natura, care traieste dupa calendarul anotimpurilor, atent sa nu perturbe echilibrul in care se gaseste de mii de ani.

Pe de alta parte, in contrast cu taranul traitor in sinul naturii, oraseanul este un monstru care polueaza, scoate fum din furnalele fabricilor, vine la tara doar ca sa-si umple portbagajul masinii cu de-ale gurii si a pervertit notiunea de „hora” in cele de „discoteca”, „club” sau „cabaret”.
Evident ca totul e o minciuna, iar adevarul, fiind dincolo de noi, nu-l putem deslusi. Zona rurala a devenit o copie nereusita a zonelor urbane, in care traditia s-a manelizat, horele sint discoteci, tarlaua e plina cu resturi de ambalaje de popcorn si cartofi prajiti.

La oras, lucrurile stau si mai rau, dat fiind ca la bloc s-au mutat taranii care nu-si gasisera un rost in satul lor si au preferat sa fie codasi la oras. Si au adus cu ei obiceiurile imprumutate de cine stie de unde. Punga de gunoi nu e dusa la pubela, ci aruncata de pe balcon, undeva pe trotuarul din spatele blocului. Gratarul e facut pe spatiul verde din fata, ala pe care isi parcheaza si masina, asta cind nu-si lasa rabla drept la iesirea de pe alee.

Iar daca mai are si o nevasta atenta la sfaturile vrajitoarelor, atunci ai o explicatie sigura a motivului pentru care o data pe luna gasesti un tampon folosit pe trotuarul din fata blocului.