~2 min lectură 1 comentariu

Spectacol de binefacere organizat de elevii Colegiului Național “Gheorghe Vrănceanu”

Redacția Ziarul de Bacău

Spectacolul va avea loc pe scena Teatrului de Vară “Radu Beligan”. El este inițiat de elevii din clasa a XI-a A de la Colegiul Național „Gheorge Vrănceanu”. Beneficiarii spectacolului vor fi copiii de la Centrul „Pistruiatul” și bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice.

Stefan POPA

Municipiul Bacău participă, în calitate de partener al Asociației „Eminența Pro Vrănceanu”, la organizarea unui spectacol de binefacere intitulat „Speranța unui vis de Crăciun”. De fondurile strânse vor beneficia 57 de copii de la Centrul de zi „Pistruiatul” din cadrul SPAS și în jur de 70 de bătâni de la Căminul pentru Persoane Vârstnice. Primăria Bacău va pune gratuit la dispoziția asociației sala Teatrului de Vară „Radu Beligan” pe durata spectacolului. Evenimentul va avea loc în data de 19 decembrie, de la ora 17.00, iar fondurile care vor fi stânse aici se vor îndrepta către copii și vârstnicii defavorizați de la cele două instituții.

Publicul va avea parte de un program artistic ce va cuprinde dansuri moderne, recitaluri, cântece românești și internaționale, precum și colinde intrepretate de elevii Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” și invitații acestora. Copii și bătrânii vor avea parte de o bucurie în preajma sărbătorilor de Crăciun. Ei vor primi pachete cu alimente și dulciuri de la sponsorii evenimentului. „Inițiativa a venit din partea elevilor din clasa a XI-a A, noi ne ocupăm doar de coordonare. Elevii vor să arate ce fel de oameni sunt și că acum, în preajma Crăciunului, se gândesc și la persoanele defavorizate. Beneficiarii acestui spectacol au fost aleși tot de copii”, spune profesoara Ana Maria Egarmin, coordonatoarea proiectului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    iulian
    12 decembrie 2012, 07:06
    0

    In textul articolului este specificat de 2 ori clasa XI A iar pe afis este clasa X A. Va rog lamuriti-ma.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.