• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Medic dat în judecată de Serviciul de Ambulanță pentru 76.000 de lei

Medic dat în judecată de Serviciul de Ambulanță pentru 76.000 de lei

Catalina Chifu 13 decembrie 2012 2 comentarii

LikeShare

Serviciul de Ambulanță Bacău trebuie să recupereze de la un medic din Constanța peste 76.000 lei. Acesta și-a făcut rezidențiatul la Serviciul de Ambulanță, a primit salarii și tichete de masă în cei trei ani de rezidențiat, după care s-a întors să profeseze în Constanța, încălcând astfel condițiile contractuale care prevăd obligația de a rămâne pe postul pe care s-a specializat încă trei ani. Conform legii, medicul trebuie să returneze sumele primite drept salariu și alte beneficii.

Cătălina CHIFU

Serviciul de Ambulanță Bacău a deschis acțiune în instanță împotriva medicului Marius Valentin Cotocea, din Constanța, și cere obligarea acestuia la plata a 76.056 de lei, reprezentând salarii și contribuții plătite de Ambulanță și tichete de masă acordate în perioada 2009 – 2011. La sfârșitul lui 2008, dr. Cotocea a încheiat cu Serviciul de Ambulanță un contract individual de muncă prin care a ocupat un post pentru efectuarea rezidențiatului. Conform legii, medicul a semnat și un act prin care este de acord să rămână pe post încă trei ani după terminarea rezidențiatului.

Chiar după finalizarea specializării, în decembrie 2011, medicul a cerut încetarea contractului de muncă și a plecat, pur și simplu, să profeseze în Constanța, acolo unde domiciliază, motivând că salariul este insuficient pentru a-și întreține familia. Conducerea Ambulanței îl acuză pe medic că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, asumate prin acte, și a încheiat raportul de muncă fără acordul Serviciului de Ambulanță. Conform legii, medicii sunt obligați să-și continue activitatea la unitatea care a scos la concurs posturi de rezidenți, cel puțin pe aceeași durată de timp cât rezidențiatul. În caz contrar, medicul este obligat să returneze sumele cheltuite cu pregătirea profesională sau cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat.

Conducerea Ambulanței a încercat, pe cale amiabilă, să recupereze paguba și a trimis somații de plată medicului din Constanța. Acesta însă nici nu vrea să audă că trebuie să restituie salariile primite în cei trei ani de rezidențiat, peste 76.000 lei, motiv pentru care a fost acționat în instanță. Dosarul a fost depus inițial la Tribunalul Constanța, care a dispus însă declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

„Nu are nicio scuză, trebuie să dea banii înapoi”

În întâmpinarea depusă la Tribunalul Constanța la termenul din mai 2012, dr. Valentin Cotocea, prin avocatul său, a ridicat problema îngrădirii dreptului și a libertății de a-și alege locul de muncă și a lipsei vreunei remunerații compensatorii.

„Solicitarea restituirii acestor sume este, din punctul meu de vedere, nu numai ilegală, ci și imoral. A-mi impune să îmi desfășor activitatea de medic la Bacău, fără nicio altă remunerație decât un salariu de 1.019 lei, în caz contrar fiind obligat să restitui salariul încasat pentru munca efectiv prestată, în condițiile în care sunt căsătorit și am doi copii în întreținere și prestez în continuare activitate de medic în sistemul public de sănătate, este o cerință abuzivă ce trebuie sancționată ca atare”, se apără dr. Cotocea. Acesta mai arată că sumele plătite de Ambulanță provin din bugetul de stat și în aceste condiții nu se poate vorbi de un prejudiciu material suferit de serviciul din Bacău. Medicii băcăuani îl contrazic însă și iau apărarea Ambulanței.

„Eu sunt un susținător al medicilor tineri, dar doctorul din Constanța nu are nicio justificare, nicio motivație. În momentul în care s-a încheiat un contract, clauzele sunt foarte clare și trebuie respectate. Știa ce presupune semnarea contractului și trebuia să se gândească de atunci dacă se angajează în această situație și ce vrea să facă. Sunt niște chichițe avocățești! Unitatea care organizează concurs de rezidențiat o face pentru că are nevoie de medici pe post care să lucreze efectiv, nu doar să se specializeze și apoi să plece. Nu e drept ca un medic din Constanța să-și facă rezidențiatul la Bacău și apoi să plece înapoi în Constanța sau în străinătate. Poate a luat locul unui medic din Bacău care putea și vroia să lucreze la Ambulanță. Nu are nicio scuză, trebuie să dea banii înapoi. Eu susțin medicii tineri, pledez pentru condiții bune de muncă, acordarea de locuințe, susținerea lor pentru participarea la congrese, conferințe internaționale, dar și aceștia trebuie să-și asume responsabilități și să respecte condițiile contractuale. Legea este foarte bine gândită și pusă la punct”, explică dr. Adrian Cotîrleț, manager al Spitalului de Urgență Moinești.

În același timp, dr. Aura Crețu, managerul Serviciului de Ambulanță Bacău, susține că plecarea medicului nu a provocat doar prejudiciu material, ci afectează, într-o anumită măsură, și populația din Bacău: „Era foarte bine dacă lucra în continuare. Ne creștea numărul de medici și aveam cu toții mai multe beneficii. Puteam să deschidem a doua linie de gardă, aveam un echipaj în plus pe ambulanțe. Era un beneficiu pentru populație.”

LikeShare

Din categoria: Top Story

Reader Interactions

Comentarii

  1. Valentin Cotocea a zis

    22 decembrie 2016 la ora 7:12 pm

    Dragi colegi, Eu sunt inculpatul, medicul din Cta care a plecat de la Bacau si a lasat pacientii netratati. …Nu vedeti cat de panibili sunteti….si cu toate cometariile de mai sus…In primul rand eu nu am facut rezidentiatul la Bacau, l-am facut in Constanta…nu am luat 76.000(astia sunt bani cu to cu impozit, am inceput cu 600 ron si am terminat cu 1000ron, bani in care au fost si alocatiile copiilor. Problema e simpla, procesul s-a terminat am, castigat….si de mai multi ani acum lucrez intro tara civilizata din UE. Va urez succes dragi colegi, cei care ma puneau sa dau banii inapoi…rusine voua….. ca sustineti acel sistem, bolnav, corupt, politizat, sarac si plin de nevoi

    Răspunde
    • Coco a zis

      24 decembrie 2016 la ora 10:28 am

      De acord….de acord….dar respecta regulile…ca nu face fiecare ce vrea

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Îți dorești o afacere cu impact în educație? Logiscool vine la Bacău – hai să ne cunoaștem!

Ghid pentru un look profesional de zi cu zi: Produsele esențiale în trusa oricărei femei moderne

Comunicat de presă: Lansarea proiectului „Jocul ursului – emblemă a Văii Trotușului / Tradițiile populare – vibrația culturală a Văii Trotușului”

Zeci de cicliști din mai multe țări s-au reunit la Dărmănești, în cadrul Campionatului Balcanic de Șosea 2025

VIDEO! Autostrada Moldovei A7: Pe lotul Domnești-Târg – Răcăciuni s-a montat tablierul metalic la podul peste Trotuș

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Ana la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • Yo la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • jiji la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • Xxx777 la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • Dinu la Războiul de 200 milioane lei ajunge la tribunal! Evergent Investments dă în judecată Aerostar SA Bacău

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău