Tribunalul Bacău a judecat recent primul termen în dosarul de trafic de droguri de mare risc, în care este cercetat și Novac Bărbieru, cunoscut în lumea interlopă, dar și soția și fiica minoră, în vârstă de 17 ani.
Cei opt inculpați, aflați în arest preventiv, au cerut un nou termen pentru angajarea de apărători. Membrii grupării sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc, aduse din Grecia, prin servicii de curierat, și vândute ulterior la consumatori din municipiu. Capul rețelei este un turc ce locuia în casa lui Novac, împreună cu concubina sa, fiica lui Novac.
Instanța a stabilit pe 10 ianuarie 2013 un nou termen de judecată. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns