Las în urmă orașul amorțit de frig, trecând peste Bistrița înghețată, în microbuzul plin de oameni plecați cu o singură misiune: obținerea materiei prime pentru tradiționala friptură de Crăciun. Ora matinală, frigul strecurat printre scaune și mișcarea legănată a autovehiculului invită la o moțăială, însă zgomotul de fond asigurat de o călătoare face din somn o misiune imposibilă. Nu-mi rămâne decât să admir cadența verbală neîntreruptă a femeii și ușurința cu care amestecă în discuție subiecte ca politica, tăiatul porcului, bârfele de uliță, „ce mai face mama?” și rețete culinare. Ar fi trebuit să mă încarc cu mitologia momentului, în schimb în minte aud doar refrenul „Cu pachetul de cafea/ Iei jumate de purcea …” ca un reproș vinovat.
Ajuns la destinație, mă uimește liniștea în care e scufundat satul îngropat în nămeți. Pare că gerul a blocat toate zgomotele domestice, păstrând anonimatul pentru fiecare gospodărie. Intru pe poartă și, deodată, ajung în miezul evenimentului. Nea Fănică face ultimele pregătiri: verifică tăișul cuțitului, masa de tranșare încropită din butuci și scânduri, coșărcile căptușite cu folii de nailon, pârlitoarea cu butelia scufundată într-un lighean cu apă fierbinte „ca să nu scadă presiunea”. Toate pregătirile sunt gata. Ba nu, lipsește ceva. Cana de vin fiert dinaintea sacrificiului, „antigel” împotriva frigului de-afară. Bărbații își suflecă mânecile și intră în țarcul porcului. Mihai, cel ce joacă rolul măcelarului, face o cruce cu vârful cuțitului deasupra intrării în coteț, înfinge cuțitul în lemnul țarcului, apoi prinde animalul trăgându-l într-un loc mai larg. Tanti Daniela, gospodina casei, dispare repede în bucătărie zicând „Mi-e milă. Nu stau, c-altfel o să moară greu”. Zbieretele porcului se amestecă în aer cu vocile bărbaților și, în cel mai scurt timp, se lasă liniștea. Sacrificiul a luat sfârșit. Abia în acel moment aud, ca un ecou, un alt porc sacrificat în altă gospodărie. „A-nceput măcelul”, râde Mihai, ștergându-și mâinile de sânge.
Din acest moment, toate decurg după un tipic exersat de generații. Doar ustensilele suferă modernizări. Nea Fănică mi-arată pârlitoarea al cărei furtun, țeapăn din cauza frigului, îi dă de furcă. „Înainte pârleam porcul cu stuf din lunca Siretului. Avea șoricul mai moale și bun. Acum ne-am modernizat. O fi bine, o fi rău?”. Încet-încet, porcul este pârlit, spălat cu apă și sare, apoi tranșat. Nea Fănică bagă mâna printre mațele aburinde și scoate splina porcului. O privește și decretează: va fi iarnă grea la început, apoi se mai subțiază, așa cum arată splina. Primele bucăți de carne dispar în bucătărie, unde sunt puse la fript pentru cei care au ajutat la tăiat, așa-zisa „pomană a porcului”. Acesta s-a transformat în bucăți mari de carne, frumos așezate în coșărci și duse la loc ferit și răcoros de unde vor lua calea cârnaților și afumătorilor. În locul gol rămas după sacrificiu, pisicile caută bucățele de carne rămase după tranșare. Nimeni nu rămâne flămând la tăiatul porcului.
Las în urmă satul învăluit în miros de porc pârlit și de „pomana porcului”. De data asta e liniște în microbuz. Am senzația că toată lumea ține un moment de reculegere în memoria animalelor sacrificate în aceste zile. Mai mult ca sigur, toți visează la friptura aburindă de pe masa de Crăciun. (Liviu MAFTEI)
Cu placere anunt ca ma bucur ca la mine in Buhoci nu s-au ,,uitat” obiceiurile de Craciun iar pe cei care sunt prezenti in acest articol (excluzand porcul)ii cunosc si ii salut….Sarbatoti Fericite tuturor Buhocenilor.