Directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, prof. Gabriel Stan, a fost felicitat, prin Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România, de Ministerul pentru Afaceri Externe al Statului Israel. Aprecierile vin în urma numeroaselor programe educaționale organizate de CCD, referitoare la rasism, xenofobie, antisemitism, extrem naționalism, intoleranță religioasă, antiislamism, antiamericanism, Holocaust, dar și datorită preocupărilor pentru consolidarea relațiilor de prietenie româno-israeliene. La invitația prof. Gabriel Stan, Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România, va efectua o vizită în Bacău, în prima parte a anului viitor.
CCD va organiza, în acest an școlar, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”, programul de formare continuă „Holocaust, combaterea rasismului și discriminării”, destinat profesorilor de științe socio-umane și diriginților din învățământul preuniversitar. Primele sesiuni de formare vor fi finanțate prin Ambasada SUA la București.
(Cătălina CHIFU)
je a zis
E bine ca avem un program de formare de genul asta dar intreb si eu ca naivul: pe cand un program de formare continua pe tema martirilor din inchisorile comuniste?
Probabil ca niciodata pentru ca in spatele unor nume ca Gafencu nu stau institutii de lobby platite cu milioane de dolari anual.