Un echipaj SMURD a preluat zilele trecute o femeie care a leșinat în centrul municipiului Bacău. Se pare că femeia, în vârstă de 77 ani, se ducea în vizită la niște rude care locuiesc în spatele Hotelului Bistrița, iar la un moment dat i s-a făcut rău și s-a prăbușit pe trotuar. „Femeia a fost preluată de echipajul SMURD în stare de lipotimie și dusă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Bcău, unde a primit îngrijiri medicale”, a spus lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. (R.I.)
A leșinat în drum spre neamuri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.