~3 min lectură 0 comentarii

Mașini avariate de urători

Redacția Ziarul de Bacău

Trei șoferi s-au ales cu avarii la mașini după ce membrul unei cete de urători, aflat în stare de ebrietate, le-a rupt oglinzile retrovizoare. Scena s-a petrecut în comuna băcăuană Scorțeni, în timp ce mașinile opriseră pentru a lăsa ceata de urători să treacă strada. Un tânăr s-a desprins din grup și a rupt câte o oglindă de la fiecare mașină. Șoferii au sesizat poliția cu privire la incident, iar un echipaj de cercetare s-a deplasat la fața locului. În baza descrierilor făcute de păgubiți, polițiștii au reușit să-l identifice pe autor în persoana lui Cătălin D., în vârstă de 30 ani. În prezent, acesta este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere, prejudiciul cauzat fiind de 1.100 lei.

Sfârșitul de an se anunța a fi unul profitabil pentru doi tineri din municipiul Moinești care și-au propus să fure un gard din plasă care împrejmuia un rezervor dezafectat din localitate. Cristinel B., în vârstă de 20 ani și Petruț C., de 35 ani, și-au dus munca până la capăt, însă, au fost observați de la distanță de un localnic care i-a dat pe mâna poliției. Cei doi tineri au urcat plasele metalice în căruță și au pornit către un centru de colectare a fierului vechi, însă, au fost opriți de un echipaj de poliție. În lipsa unor documente care să justifice proveniența plaselor, autorii au recunoscut că au furat gardul, drept pentru care acum sunt cercetați pentru furt calificat. Prejudiciul în valoare de 200 lei a fost recuperat integral și predat proprietarului de drept.

Impact frontal între două mașini, produs în comuna băcăuană Bârsănești. Coliziunea s-a produs pe drumul județean DJ 116, imediat după ce mașina condusă de Daniel S., 23 de ani, a ieșit dintr-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în autoturismul lui Adrian I., 35 de ani, care conducea regulamentar. În urma accidentului, Adrian I. a fost rănit și transportat de urgență la Spitalul Onești, unde a rămas internat pentru investigații suplimentare. Polițiștii care s-au ocupat de caz au stabilit în urma cercetărilor că accidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Daniel S. Ambilor șoferi le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge, iar polițiștii i-au reținut permisul de conducere lui Daniel S. și au deschis pe numele acestuia un dosar penal. Șoferul care a provocat accidentul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și consum de alcool peste limita legală.

Ramona IONESCU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.