După mai puțin de 24 de zile de „coabitare pașnică”, iată că „Pactul de la Cotroceni”, cel negociat în miez de noapte de „pisoiașul” Ponta, riscă să fie făcut ferfeniță. Abia ce-a terminat de dansat ceardașul prin Covasna, că pe domn’ Băsescu l-a străfulgerat o idee: Legea 303 din 28 iunie 2004 (organică), cea care stabilește că propunerile de șefi la Parchetul General și la DNA se fac de către ministrul Justiției, nu mai este constituțională! Atunci când în cârdășie cu inchizitoarea agitată Macovei a promulgat și aplicat respectiva lege nu i s-a părut ceva anormal… Acum și-a dus aminte de Constituție! Biata lege fundamentală a țării este supusă la cele mai penibile perversiuni politice doar pentru a le asigura unora plăceri orgasmice machiavelice.
L-am ascultat șeful de la Cotroceni cum – pe un ton spășit, de motan prins la smântânit de ulcele – le explica prietenilor de la CSM că a descoperit articolul 134, aliniat 1 din Constituție care stabilește obligația (dreptul?!) acestui Consiliu de a propune Președintelui procurorii pentru Parchetul General și DNA. Este absolut corect! Articolul cu pricina exista și în 2004, atunci când, la insistențele Monicăi Macovei, Băsescu l-a ignorat pe motiv că Legea 303 nu a fost contestată la Curtea Constituțională. Sau poate nu ajunsese cu lecturarea până la pagina respectivă din Constituție (știm cât s-a chinuit cu opera lui Cărtărescu, „Bizanț”!)… Dacă este să-i dăm crezare acum, asta înseamnă că Morar și prietena lui baschebolistă au ocupat… neconstituțional funcțiile, iar deciziile lor pot fi bănuite de nulitate! Ce mai rămâne din reforma Justiției și independența acesteia dacă întreaga „operă” se bazează – conform spuselor „tătucului democrației” – pe o lege neconstituțională?!…
Să ne lămurim: domn’ Băsescu are dreptate când citează din Constituție și când cere revenirea în matca legalității. Penibili sunt cei care încearcă să-l contrazică pe această temă. Este ca-n filmele americane: polițiștii arestează un infractor periculos, însă uită să-i citească drepturile. În instanță, pe motiv de nerespectare a procedurilor, dosarul este respins și pușlamaua devine om liber și cinstit. Detectivii scrâșnesc din dinți, își dau palme reciproc și așteaptă următoarea infracțiune pentru a-l înfunda, ca la carte, pe bandit. Toată lumea știe că hoțul este hoț, că violul (în cazul nostru, al legilor) s-a consumat, însă incompetența și superficialitatea celor ce acționează conform normelor legale conduc spre un rezultat derizoriu. Nu poți să nu admiri criminalul care nu-și neagă fapta, îți râde în nas și te trimite să mai studiezi procedurile. Întotdeauna, mintea perversă a unui infractor va găsi articolele și aliniatele de lege care îl apără și îl scot din ghiarele justiției. Așa se-ntâmplă când se întâlnește prostul cu hoțul…

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.