
Rata șomajului în județul Bacău a fost în ultima lună a anului trecut de 6,58 la sută, în creștere față de luna precedentă când acest indicativ era de doar 6,29 la sută. Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, numărul total de șomeri înregistrați este de 14.625, din care 5.694 erau femei. Din acest total, 6.219 primesc indemnizație de șomaj. În luna decembrie, au intrat în evidențele AJOFM Bacău 1.689 persoane, în timp ce 1.033 au ieșit din evidențe. Aceștia fie și-au găsit de lucru, fie le-a expirat termenul de acordare a indemnizației de șomaj sau termenul de șase luni prevăzut pentru acordarea serviciilor de informare, consiliere și mediere. (Florentin RADU)
Aproape 1.700 de noi șomeri, în decembrie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.