Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău l-au trimis în judecată pe administratorul SC Plantafarm Bacău, pe asociatul societății, împreună cu soția, acuzați de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. În perioada februarie – septembrie 2010, cei trei, în calitate de reprezentanți ai SC Plantafarm SRL Bacău, au indus în eroare zece societăți comerciale la încheierea și executarea unor contracte de vânzare-cumpărare ce aveau ca obiect achiziționarea de produse agricole (semințe, pesticide, fitosanitare).
Pentru plata acestor produse, inculpații au emis 34 de bilete la ordin pentru care nu exista acoperire și au creat un prejudiciu în sumă de 4.447.161 lei (echivalentul a peste 1.050.000 euro, calculat la cursul mediu BNR de 4,2 lei/euro). Inculpații au continuat să emită respectivele instrumente de plată inclusiv după ce nu au mai avut nicio calitate în cadrul SC Plantafarm, iar cu puțin timp înainte de împlinirea termenului scadent pentru plata biletelor la ordin, G. T. și S. N. au cesionat în mod fraudulos părțile sociale ale societății în numele căreia efectuau achizițiile. În vederea recuperării prejudiciului, nu s-au luat măsuri asigurătorii întrucât nu au fost identificate bunuri în patrimoniul inculpaților.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bacău. La numărul de telefon al firmei, publicat pe Internet, ne-a răspuns o persoană care a spus că nu știe nimic de cei trei și că este greșeală. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns