Statistica. Ah, statistica!

Un fost demnitar din structurile înalte ale administrației care a condus economia românească la un moment dat, băiat tânăr, economist de profesie, și-a adus aminte, acum când situația de la Statistică e groasă, de bietul contabil care a vrut să-i facă pe plac unui șef pentru a fi angajat. Povestea o știe cam toată lumea: la interviul organizat de șef pentru a-și alege cel mai bun contabil, întrebarea „cât fac doi ori patru” a primit de la unul dintre candidați un răspuns uimitor. Spun „uimitor” pentru că răspunsul ar fi putut fi dat și de un școlar de clasa a doua. Răspunsul contabilului a fost însă acesta: „Cât vreți să facă, dom’ director?”.

Pe fondul neverosimilei întâmplări (sau poate e verosimilă tare??!!), demnitarul de care vorbesc comentează decizia premierului Victor Ponta de a decapita conducerea Institutului Național de Statistică după ce s-ar fi constatat că PIB-ul României a fost calculat „greșit” în minus cu o sumă imensă. De ce s-a greșit tocmai acum și de ce în alți ani greșelile au adus, de fapt, bani în plus atunci când bugetul țării a fost împărțit între ministere? – iată problema care încă îi mai frământă pe guvernanți. La aceasta, cel care a lucrat ani întregi cu fonduri obținute din privatizarea activelor statului, demnitarul nostru adică, expune o lecție de macroeconomie cum alții ca el (dar nu neapărat mai competenți) ar trebui să fie atenți măcar acum, în ultimul ceas. O lecție care arată cât de greu atârnă jocurile de interese de gâtul bietei Românii mai ales când este vorba de banii publici, de averea țării. Da, se fură ca-n codru, de multe ori pe motive partinice, politice. Poate aceasta se mai întâmplă și acum, în momentele în care citiți aceste rânduri. Poate se va mai fura din buzunarele statului și de acum încolo, câ va fi lumea lume. Dar statul unde e? Adică tocmai cel care ar trebui să ne apere de hoți, de șmecherii care știu să întoarcă socotelile din condei astfel încât doi ori patru să nu mai facă opt, ci exact atât cât vrea domnul șef.

Asta e statistica! – spun mereu unii. Adică o știință care nu prea e știință, pentru că nu prea este exactă. N-am să înțeleg niciodată cum e posibil așa ceva, când pui cifră lângă cifră și socotești atent. Iar Dumnezeu ne-a mai dat voie și la calculatoare performante, să fie munca noastră și mai interesantă, mai lejeră, mai plăcută. Și cu toate acestea, iată că după recensământ nu mai putem afla câți mai suntem în propria noastră țară, nu mai știm dacă statisticile mai arată corect ce inflație ne arde la buzunare, nu mai putem face prognoze corecte pentru decizii cruciale.

Statistica, ah, statistica! Ea te ridică, ea te coboară și nu-mi dau seama cum, după ce i-am văzut la lucru, la ei acasă, pe statisticieni și i-am invidiat pentru câtă informație au la îndemână, înaintea noastră, pentru câtă pasiune pun în ceea ce fac, pentru felul în care seamănă tare mult cu harnicuțele albine care construiesc perfect fagurii de miere exact din ce tot adună de pe câmp.

Sau undeva, mai sus, la fagurii aceștia dă ursul și se linge pe bot? Statistica, ah, statistica!

Petru DONE