Sala de Atletism va găzdui în acest week-end Campionatele Naționale Universitare Indoor. Până acum, această competiție era organizată după 20 ianuarie, fiind precedată de Cupa Bistriței. În 2013, ordinea s-a inversat. Asta este însă mai puțin important. Ceea ce contează este că sportivii – și nu neapărat doar studenții, deoarece mai tot timpul s-au mai „lipit” la Universitare și alți atleți, evoluând în afară de concurs -, vor avea un prim test în 2013, cel de după presupusul dezmăț culinar de Crăciun și Revelion. Va fi o intrare în mână și a organizatorilor băcăuani, care, ca în fiecare an, vor avea de găzduit mai multe competitii indoor.
Din păcate, nicio finală națională nu se va desfășura în 2013 la Bacău, cu excepția, bineînțeles, a Universitarelor, pe care Sala de Atletism o găzduiește în mod tradițional. Este, de fapt, o acțiune pe linie de învățământ, dar la care Direcția Județeană de Sport dă o mână de ajutor. Instituția condusă de prof. Radu Ababei a întocmit deja programul celor două zile. Astfel, competiția va începe sâmbătă, 12 ianuarie, ora 13.00, cu proba de săritură cu prăjina, și se va încheia duminică, 13 ianuarie, în jurul orei 11.00, cu ștafetele de 4×400 m. Prima dintre probele de alergări, cea de 60 m, va fi sâmbătă, de la 16.00. Reuniunea de duminică va începe la 9.30, cu seriile probei de 60 m garduri.
Sunt așteptați peste 200 de sportivi, reprezentând aproximativ 20 de centre universitare.
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns