~3 min lectură 0 comentarii

Avem doi vicepreședinți în Parlament! Și cui folosește?

Redacția Ziarul de Bacău

Cu surprindere am aflat că județul nostru are doi reprezentanți cu funcții importante în Parlamentul României. Unul este deputatul Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte la Camera Deputaților, iar al doilea este Vasile Nistor, vicepreședintele Senatului. Două funcții mari pentru CV-urile lor persoanle, dar mici pentru alegători. Ambele personaje sunt cunoscute de toți băcăuanii că nu au făcut mai nimic pentru județul din care au plecat. Hrebenciuc este cunoscut ca artizanul sforăriilor politice, omul care dezbină și îmbină interesele de partid. Nistor este personajul incolor, inodor, insipid, dar care a reușit cu o tenaticitate politică de invidiat să cadă mereu în picioare indiferent de partidul în care a fost membru.

Ambii politicieni au două funcții importante. Funcția deputatului Hrebenciuc nu este o surpriză pentru nimeni, deoarece a mai deținut în trecut și altele. În schimb, nu același lucru se poate spune despre Vasile Nistor. A fost fesenist, apoi democrat, apoi democrat-liberal când au venit pldiștii peste el și în cele din urmă și-a regăsit liniștea la conservatori. O liniște răsplătită cu a doua funcție ca importanță în Partidul Conservator. Nu a lipsit din Parlament decât o legislatură. Dar și atunci a ajuns să obțină o funcție într-un minister, fiind artizanul dialogului social, al medierii și negocierii conflictelor de muncă. Vasile Nistor a știut mereu să înoate precum sepia în ape tulburi și să evite dușmanii politici, fiecare șut în dos fiind pentru el, în viitor, un pas în față.

Din toate acestea băcăuanii nu s-au ales cu nimic. CV-urile celor doi oameni politici au crescut de la candidatură la legislatură. Hrebenciuc a ajuns unul dintre cele mai controversate personaje de pe scena politicii românești. Nistor a avansat în tăcere. Băcăuanii nu au obținut de pe urma lor nimic, deși ambii în campaniile electorale au promis marea cu sarea.

În noul Guvern Ponta, județul nostru nu are niciun reprezentant. Toate numele care s-au vehiculat s-au pierdut în marea politicii dâmbovițene. Bacăul nu a reușit să își impună măcar un secretar de stat. Nici măcar PSD-ul condus de același Hrebenciuc. În alte vremuri, județul nostru dădea miniștri, secretari generali ai guvernului, exporta prefecți sau șefi de inspectorate de poliție. Acum doar un procuror, cu iureș, a reușit să obțină voturile necesare pentru șefia CSM. În rest, pârghiile politice ale Bacăului au fost reduse la zero. Acum avem doi vicepreședinți în forul legislativ suprem al statului. Și cui folosește acest lucru? Că nouă, băcăuanilor, nu și sunt sigur că mâine, la fel de surprinși vor fi chiar oamenii politici că unul dintre ei este vicepreședintele Senatului.

Claudiu TĂNĂSESCU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.