CET Bacău reduce temperatura din calorifere din cauza debitelor acumulate de populație. Furnizorul de agent termic spune că apelează la această măsură în condițiile în care societatea se află în imposibilitatea de a plăti furnizorii de combustibili. „În aceste condiții, furnizorii vor livra doar cantitățile de combustibili necesari societății noastre pentru asigurarea în spațiile cu destinație de locuință, alimentate cu energie termică în sistem centralizat, a unei temperaturi de 12 grade Celsius.
Reluarea furnizării agentului termic este condiționată de plata datoriilor acumulate de populație față de CET Bacău”, a spus Elena Cârnu, purtător de cuvânt la CET Bacău. Ea precizează că au fost înștiințate asociațiile de proprietari cu debite, iar administratorii au postat la nivelul scărilor de bloc anunțuri cu măsurile aplicate de furnizorul de agent termic. În prezent, datoriile populației către CET Bacău se ridică la aproximativ 26 milioane lei. (R.I.)
Lasă un răspuns