Inspectoratul Școlar Județean a stabilit programul de organizare a simulărilor la nivelul județului și al unităților de învățământ, pentru fiecare probă din cadrul examenului național, și l-a trimis directorilor de școli. Simulările au început în decembrie anul trecut și continuă până la înscrierea la examenul național. Elevii care vor termina clasa a VIII-a în acest an se vor putea înscrie la evaluarea națională între 17 și 19 iunie, potrivit calendarului de desfășurare a acestui examen.
Pe 25 iunie va avea loc evaluarea la Limba și literatura română – proba scrisă, în 26 iunie cea la Limba și literatura maternă – proba scrisă pentru elevii aparținând minorităților naționale, iar în 27 iunie proba scrisă la matematică. Rezultatele vor fi afișate pe 29 iunie, până la ora 16.00, și tot în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, până la ora 20.00. Contestațiile vor fi rezolvate între 30 iunie și 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 3 iulie.
Comisiile județene de organizare a evaluării naționale vor asigura dotarea cu camere de supraveghere video a sălilor de clasă din unitățile de învățământ în care se desfășoară probele, a sălilor în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și a sălilor în care se preiau și se depozitează lucrările scrise.
Potrivit calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, înscrirea și repartizarea candidaților pentru învățământ special se va face între 11 și 13 iulie, repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi între 8 și 10 iulie.
În perioada 5 – 9 iulie vor putea fi completate opțiunile în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginți. Tot în aceeași perioadă vor fi completate fișele de înscriere și de către absolvenții clasei a VIII-a proveniți din alte județe la centrul special desemnat.
Prima repartizare computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc în 16 iulie. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listelor cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și a listei cu locurile neocupate în licee se va face în 17 iulie. Dosarele de înscriere la liceele unde au fost repartizați candidații se vor putea depune între 17 iulie și 26 iulie. Cea de-a doua repartizare computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a care nu au fost cuprinși în prima etapă va avea loc în 25 iulie, iar a treia etapă este programată în 5 – 6 septembrie. Repartizarea candidaților din seriile anterioare care au împlinit vârsta de 18 ani până la data începerii cursului anului școlar 2013 – 2014 pe locurile de la învățământul seral și cu frecvență redusă va avea loc între 24 și 26 iulie.
Lasă un răspuns