Șoselele morții

Vineri dimineața, programele de știri anunțau apocalipsa pe șoselele din sudul țării: poleiul a fost cauza a zeci și zeci de accidente cu răniți și mașini distruse, cu nervi și amenințări, cu pagube materiale semnificative.

În plin haos, declarațiile șoferilor prinși în mijlocul dezastrului se contraziceau cu afirmațiile oficialilor purtători de vorbe de pe la instituțiile responsabile cu securitatea traficului. Cert este că între avertizarea dată de meteorologi în zorii zilei și intervenția efectivă a utilajelor au trecut vreo trei-patru ore (interval suficient pentru consumarea evenimentelor).

A doua zi, ministrul de resort anunța anchete, eventuale amenzi și câteva măsuri paleative justificate doar de dorința de a obloji supărarea șoferilor plătitori de taxe…

Veți spune că „iarna nu-i ca vara!” (precum un mare înțelept de cartier care a îngropat proiectul autostrăzilor în România) sau că nu te poți opune naturii. Fals! Astea-s justificări de ins incompetent sau de guvernant sărăcuț cu duhul. În urmă cu vreo trei ani, prin decembrie, mă aflam în Anglia. Eram într-o mașină, pe o autostradă, pe-nserate. Erau 5 – 6 grade cu plus. Pe anumite porțiuni, circulația era deviată pentru a face loc „sărărițelor” să împrăștie soluții și materiale antiderapante. Mirat, l-am rugat pe un prieten localnic să-mi explice situația: „S-a anunțat la radio că este posibil ca la noaptea să scadă temperatura sub zero grade.

Așa că, preventiv, se împrăștie material antiderapant.” Adică doar pentru că era „posibil” să se întâmple ceva, drumarii ieșiseră pe șosele! Soluțiile chimice anti-îngheț (de zeci de ori mai puțin distructive decât sarea) au efect până la 72 de ore, astfel că nu trebuie să fie treziți noaptea muncitorii, să fie scoase, intempestiv, utilajele și să creezi haosul pur românesc de la noi. Probabil că ai noștri se scumpesc la tărâțe – după cum ne caracterizează înțelepciunea populară…

Au grijă să nu… „irosească” materiale și combustibili pentru ca firmele contractate de stat pentru întreținerea drumurilor să înregistreze profituri cât mai mari. Ce contează că Popescu sau Ionescu își distrug mașinile, că unii ajung, răniți, în spitale, că polițiștii uită să-i amendeze pe primarii, directorii și alți șefi indolenți pentru lipsa de reacție eficientă?… Ne agităm o zi, două după fiecare asemenea dezastru și după o săptămână o luăm de la capăt.

M-am săturat să aud în fiecare week-end (fie vară, fie iarnă!) „senzaționala” știre că „DN 1 este blocat de afluența de turiști de pe Valea Prahovei” fără să existe vreo strategie de perspectivă din partea salariaților milionari din transporturi. M-am săturat de statisticile care numără morții de pe șoselele cu hârtoape și curbe periculoase proaspăt „modernizate”, dar fără indicatoare, marcaje și parapeți. Ne enervăm, ascultăm discursuri oficiale sau replici „șmechere” despre neputința în fața naturii și plătim, în prostie, taxe de drum, de combustibil, de mediu și câte altele! Până când, stimabililor?

Ștefan RADU