~1 min lectură 0 comentarii

Fotbal, Liga III – Cu încredere, spre salvare

Redacția Ziarul de Bacău

Misiunea echipei Aerostar în acest sezon este să scape de retrogradare. Având un final de tur foarte bun, echipa lui Fane Apostol a suit deasupra liniei, iar acum speră într-un retur mult mai bun decât prima parte a campionatului.
La primul antrenament al iernii, desfășurat pe terenul sintetic de minifotbal al clubului, au fost prezenți aproape toți componenții lotului. „Există un singur absent motivat, dar nu este vorba despre un titular în lotul principal, face parte din lotul lărgit, fiind doar elev. Jucătorii par într-o formă destul de bună”, a declarat antrenorul Fane Apostol. „În această perioadă de acomodare, vom avea câte un antrenament pe zi, pe terenul Aerostar 2. După o săptămână, vom crește la două antrenamente. Sunt mari șanse să avem un cantonament montan, la Vatra-Dornei, vom vedea pe parcurs perioada”, ne-a mai informat antrenorul lui Aerostar. Deocamdată, Aerostar a perfectat un meci amical, cu SC Bacău, pentru sâmbătă, 19 ianuarie. A fost convenit un meci și cu CSM Moinești, pentru 23 ianuarie, dar locul și ora rămân încă de stabilit. (Peter KELMANN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.