La dispoziția stăpânilor americani

Astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursul înaintat de Aurel Frățilă, românul ce așteaptă să fie ambalat și predat americanilor pe 9 februarie. Este acuzat de yankei că ar fi terorist! Spun aceștia că „ar fi încercat” să vândă iranienilor dispozitive ce pot fi instalate pe aparate de zbor militare. Atenție: „ar fi încercat”! Altfel spus, fapta nu s-a consumat…

Aurel Frățilă (probabil știți deja) este absolvent al secției de aeronave a Academiei Militare. A lucrat în armată mai puțin de o lună după absolvire (1996). A devenit om de afaceri și a respectat legile României, dovadă fiind faptul că vreme de 17 ani nu a fost anchetat de instituțiile țării al cărei cetățean este (încă!). În 2006, americanii l-au acuzat (alături de un general iranian) pentru conspirație în vederea exportului (către România!) de articole incluse în catalogul produselor de război din SUA. Conspirație! Adică INTENȚIE, nu faptă consumată. Atunci, în noiembrie 2006, generalul iranian Jamshid Ghassemi a fost reținut (la cererea americanilor) în Bangkok. Justiția de acolo a respins cererea yankeilor de extrădare și l-au eliberat pe inculpatul iranian considerând că nu există probe suficiente pentru susținerea acuzațiilor. O instanță din Bangkok (Thailanda) a judecat un cetățen al Iranului și a respins pretențiile „jandarmului” american! Noi, românii, judecăm un concetățean și executăm fără cârtire ordinele venite de la Washington!…

Să mă explic: pe mine nu mă interesează cât de vinovat sau nevinovat (din punctul de vedere al legilor existente) este acest domn Aurel Frățilă. Eu nu înțeleg și nu accept ideea de extrădare a unui cetățean român indiferent de faptele pentru care este acuzat de către străini. Dacă este terorist, să fie judecat aici și pedepsit! Nu poți preda un om unor străini pentru a fi anchetat și – eventual – torturat pe la Guantanamo Bay (locul unde marea democrație americană îi încarcerează pe cei B|NUIȚI de terorism și unde anchetatorii sunt exonerați de limitările legislației interne din State). Îmi amintesc de golanul american vinovat de moartea lui Teo Peter; autoritățile române nu numai că nu l-au putut ancheta, dar au privit nepăsătoare cum este scos din țară, dus în SUA și acolo găsit nevinovat de marea justiție americană! În cazul ăluia faptele erau clare: a omorât doi oameni într-o intersecție. Oare românii de prin State care ucid sunt urcați în avioane și trimiși la București pentru a fi achitați?

Ideea este următoarea: calitatea de cetățean al unei țării conferă drepturi și obligații. Sunt dator să respect legislația patriei mele, să-mi plătesc birurile, să acționez în spirit patriotic. În același timp, Statul – pe care îl susțin, în caz de război, cu viața mea – are obligația de a mă proteja oriunde aș fi în lumea asta și cu atât mai mult când mă aflu pe teritoriul ȚĂRII MELE. În caz contrar, ce sfârâialâ mai e și cetățenia asta?! Dacă tot suntem la dispoziția diverșilor stăpâni străini, mai bine devenim apatrizi, plătim impozite precum buticarii arabi, însă nu ne mai batem capul cu apărarea teritoriului, cu dezvoltarea strategică și alte chestiuni de-astea. Să vină cine-o vrea să conducă țara asta, să o apere, să-i promoveze interesele. Dacă noi, cetățenii, suntem ai nimănui, carne de vânzare către toți jandarmii lumii, atunci de ce-aș mai ține la numele de român?!

Ștefan RADU