Ziua de 24 ianuarie a fost marcată de o serie de evenimente culturale, ce au avut loc la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău. Colocviul „1859 – Anul Unirii Principatelor” a cuprins o serie de manifestări, ce au debutat cu o prezentare a dr. Marius Alexandru Iustina, despre semnificația zilei de 24 ianuarie, făcând referire și la faptele importante ce au urmat acestei zile: „Momentul 24 ianuarie 1859 este un moment astral pentru istoria română.
Acesta trebuie văzut ca o evoluție, un moment care v-a deschide porțile spre Independență și spre Marea Unire”. A urmat Dumitru Brăneanu, vicepreședintele Consiliului Județean, care a precizat: „Suntem români, trebuie să ne unim și să învățăm să ne iubim unii pe alții, să iubim cultura și spiritualitatea românească”. Au urmat vernisajul expoziției de costume și fotografii „Unirea și moda timpului” și lansarea ultimului număr al revistei Carpica. În partea a doua a manifestării a fost comemorat Iulian Antonescu (1932-1991), de la a cărui moarte s-au împlinit ieri 22 de ani. La eveniment a fost prezentă și doamna Antonescu.
Ziua „Micii Uniri”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.