Juristul Teodor Petrescu este, de săptămîna trecută, noul președinte al Asociației Consilierilor Juridici (ACJ) – Filiala Bacău. Numirea sa a fost făcută în cadrul primei întîlniri a ACJ Bacău din acest an. Teodor Petrescu este secondat la conducerea acestei asociații de vicepreședinții Mioara Manea și Vasile Ghigea, de secretarul Nicolea Plugariu și de Mihai Postelnicu, Doina Sîrghie și Viorel Saghin, care au fost numiți membri în consiliul de administrație al ACJ Bacău. Tot în cadrul acestei întîlniri, juriștii băcăuani au mai discutat cîteva proiecte de legi legate de organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, care au fost înaintate Camerei Deputaților și Senatului. (E.S.)
Consilierii juridici din Bacău au un nou lider
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.