Recurs la istorie: „Dorinta cea mai mare, cea mai generala, aceea hotarita de toate generatiile trecute, aceea care este sufletul generatiei actuale, aceea care, implinita, va face fericirea generatiilor viitoare, este Unirea Principatelor intr-un singur stat”. Sint cuvinte mesianice, rostite in urma cu mai bine de un secol si jumatate, de marele roman patriot unionist Mihail Kogalniceanu, care si-a legat numele si opera de om politic consacrata destinului istoric al poporului si nasterii Romaniei moderne.
Astazi este 24 ianuarie si marcam implinirea a o sutacincizeci de ani de la Unirea din Veac sub semnul unui destin liber si glorios, atit de sugestiv si de inaltator exprimat de stihurile vibrante ale unui bacauan ce si-a legat, la rindu-i, numele si opera de aceasta zi: „Hai sa dam mina cu mina/ Toti cu inima romana,/ Sa-nvirtim hora fratiei/ Pe pamintul Romaniei”. O Unire fireasca, ce va face fericirea generatiilor viitoare – spunea acelasi ilustru politician; o Unire legiuita si neaparata, cu aceleasi temeiuri si sperante si cu aceeasi misie de indeplinit. Glorioase si tragice, in acelasi timp, vremurile care au trecut ne-au confirmat legitimitatea si identitatea nationala, permitindu-ne sa ne ocupam locul cuvenit in rindul natiunilor libere si democratice ale lumii si, totodata, sa ne exercitam statutul de membru activ al comunitatii internationale cu o voce distincta, luata in considerare si apreciata.
Momentele istorice si evolutiile politice care ne-au insotit existenta de prefaceri si acumulari de dupa Unire alcatuiesc un drum al clarificarilor si statuarilor fundamentale: reformele din epoca ale domnitorului Al. I. Cuza, instaurarea monarhiei si regalitatea incepute cu Carol I, razboiul de neatirnare, infaptuirea Romaniei Mari, schimbarea de regim politic si teroarea comunista de aproape o jumatate de secol, revolutia din decembrie ’89 si reintronarea democratiei si a demnitatii ce ne fusesera rapite si nesocotite. Cu celebra Jelanie a Destinului mostenita de la poetul-nepereche: „Vai de biet roman, saracul,/ Inapoi tot da ca racul…”. Am mers noi si inainte, nu se poate spune ca nu, fiindca altfel nu am mai fi ajuns unde ne aflam, dar multi dintre pasii nostri au fost sovaielnici, uneori opriti din loc si-apoi urniti cu dificultate si neconvingere. Am fost prea concilianti si lipsiti de perspective dinamizatoare, platind tributuri grele cind era cu mult mai simplu si mai benefic sa ne asociem profitul unor atitudini si fapte transante. Spiritul perdant inca ne mai obstructioneaza mare parte dintre oportunitati. Ultimele doua decenii pot fi luate ca etalon definitoriu si de raportare in aceasta directie: ne indreptam spre un nu stim ce, fara a sti macar cit va dura acest proces si care ii vor fi costurile finale, pe care le platim diferentiat, in raport invers cu locul pe care il ocupam fiecare dintre noi pe scara sociala. S-a demonstrat suficient ca aliantele de conjunctura, asa cum au fost de la revolutie incoace, nu pot rezolva chestiunile cardinale, ci doar contura imagini si probe ale neputintei si neimplicarii. Cel putin din acest punct de vedere avem dreptul la un raspuns din perspectiva dezideratului formulat de artizanul Unirii de la 1859: fericirea natiei.
Dar astazi aniversam un eveniment cu multiple conotatii si determinari istorice, astfel ca se cuvine sa fim optimisti si mindri ca sintem alesii unui destin glorios, acela de a ne veghea tara de pericolele dezbinarii pentru a o putea darui, la rindul nostru, intreaga si prospera, urmasilor nostri, mai puternica, mai frumoasa, dar si mai mindra de renumele sau.
Buna dimineata, Romanie, si La multi Ani!, in acordurile si ritmurile Horei Unirii.
Lasă un răspuns