~3 min lectură 1 comentariu

Obsesiile agenților FMI

Redacția Ziarul de Bacău

Șeful Misiunii FMI, Erik de Vrijer, pare obsedat de privatizarea întreprinderilor strategice ale Statului Român. Nu inflația sau deficitul prea mare pot pune în pericol negocierea unui nou acord, cât mai ales faptul că nu scoatem la mezat firmele din domeniul energetic, feroviar și al resurselor naturale. Chiar dacă la unele dintre acestea România nu mai este acționar majoritar, probabil că prezența unor reprezentanți ai statului în consiliile de administrație deranjează planurile noilor investitori aduși cu recomandare de la Fondul Monetar sau alte puteri financiare „discrete”. Acest domn, trimis cu misiune precisă în România, Eric de Vrijer, s-a referit chiar și la pachetul de acțiuni de la Electrica Oltenia. Acolo, acționar majoritar este CEZ, o firmă de stat, însă a statului ceh! De ce sunt buni guvernanții de la Praha să se ocupe de energia din România și n-ar fi buni și cei de la București? Poate pentru a-i mulțumi pe cei de la FMI, Ministerul Economiei ar trebui să cumpere firme similare pe la vecini…

Suntem „tocați” cu CFR Marfă. Însă niciun oficial român nu dă replica așteptată (din neștiință sau de frică?): Regatul Unit a constatat eșecul privatizării transporturilor feroviare de marfă și a renaționalizat (prin cumpărare directă) întreg sistemul. Avem exemple și din alte domenii, aici, la granița noastră: guvernul de la Sofia deține (și nu are de gând să cedeze controlul) 33 la sută din E.On Bulgaria. Noi am cedat tot! Vecinii noștri, la 1 ianuarie 2013, au ieftinit energia electrică. Noi am scumpit-o. Să fie, oare, vreo legătură între structura acționariatului de la ei și cea de la noi? Și la ENEL situația este, oarecum, similară: statul italian deține (direct și indirect) 30,9 la sută din acțiunile acestui concern. Guvernul de la Roma nu este somat să vândă participația. Ba chiar cred că va avea tot dreptul (și interesul!) să cumpere ce vinde forțat Bucureștiul…

Marota privatizarilor este greu de înțeles pentru orice om rațional. Dacă un investitor cumpără o firmă, el vrea să scoată PROFIT. Face o evaluare a societății scoase de stat la vânzare și dă banii doar dacă este convins că PROFITUL va fi sigur! Atunci de ce nu face statul român acest profit? Managerii sunt buni și cinstiți sau proști și hoți indiferent că lucrează la stat sau în mediul privat. Însă o firmă de stat poate fi controlată mai ușor și matrapazlâcurile se pot descoperi măcar odată la patru ani, când se schimbă guvernele. Într-o firmă privată este aproape imposibil să verifici hoțiile de amploare. Amintiți-vă cazul ENRON din SUA (mare concern energetic) și efectele dezastruoase pentru milioane de oameni. A fost vorba despre corupție în mediul privat și de miliarde de dolari trecute în conturile unor escroci cu frac. În asemenea condiții, Erik de Vrijer ar trebui să ceară DOAR eficientizarea firmelor de stat, nu schimbarea acționariatului după mofturile unor cercuri de interese. Atunci ar fi mult mai credibil…
Ștefan RADU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mihai
    30 ianuarie 2013, 13:21
    0

    Total de acord cu pozitia articolului. Eficientizarea managementului la societatile de stat ar fi cu mult mai nimerita decat instrainarea lor. Este ca si cum ai avea cateva vaci de lapte si pentru ca vacarul iti fura din lapte tu te apuci sa vinzi vacile, in loc sa-l dai afara pe vacar

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.