Cind i-am propus sa colaboreze la Ziarul de Bacau, chiar de la infiintarea lui, acum aproape sase ani, ziaristul Mihai Buznea a acceptat imediat. Era, cum se spune de obicei, „tinar pensionar”. Acum, e tot la noi si a ramas la fel: un tinar pensionar, desi tocmai a implinit 70 de ani. Ce virsta frumoasa, mai ales pentru un om care nu se da batut si ramine in linia intii! Sintem colegi de redactie de douazeci de ani, dar ne cunoastem de mult mai multi. A fost, practic, primul meu sef in presa si primul meu coleg de birou. M-am considerat mereu, pe acest motiv, un om norocos, adica sa dau din prima peste cineva binevoitor si bine intentionat, de la care am si „furat” meserie (ca si de la altii, de altfel) si de la care am ascultat atitea lucruri de bine. Am albit impreuna, prin redactii de ziare si televiziuni, insa trebuie sa recunosc ca sint invidios pe colegul meu mai mare, pentru vioiciunea trupului si a mintii pe care o are de cind il stiu. Stateam, acolo, in primul birou, fata in fata, la masinile de scris Olympia, vechi de cind lumea, dar silentioase si fiabile, si ii urmaream cu coada ochiului concentrarea si gestica. Ropotea pe tastele masinii ca o ploaie de vara pe tabla casei, bogat, iar din cind in cind ridica din coate ca si cum voia sa sustina zborul gindurilor spre subiectul pe care il rumega in tacere. Mai mai sa fac si eu la fel, ca puiul dupa closca! Acum stam tot alaturi, in redactie, si il observ la fel. Aproape ca nu s-a schimbat nimic. Doar coatele sint mai linistite, poate si pentru ca de citiva ani buni am schimbat masinile de scris pe calculatoare, iar birourile inalte, „staliniste”, cu firavele glisiere pentru tastatura, plasate „ergonomic” sub birou, mai jos.
Evident, sint tot invidios, pentru ca diferenta de cincisprezece ani dintre noi pare in defavoarea mea, dar zic si eu ca nu ma las si ii urmez exemplul. Cit despre vioiciunea mintii cu care ne uimeste, nu mai insist. E apanajul cititorului sa aprecieze, dar nu ma pot abtine sa nu observ ca Mihai Buznea a ramas acelasi fin observator si cunoscator al realitatii in care traim si pe care o pune in articole de ziar si in pagini de carte, cum fac, uneori, inteleptii. Sa ne traiti multi ani, Maestre, si sa ne asteptati, rabdator, sa ne vedeti si pe noi „tineri pensionari”!
Lasă un răspuns