Ministerul Educației a publicat, pe site-ul www.edu.ro, metodologiile de organizare a evaluării competențelor elevilor la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. În anul școlar în curs, aceste evaluări-pilot se vor desfășura în perioada 9 – 22 mai. Pe 9 și 10 mai va avea loc evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a, pe 15 mai vor fi evaluați elevii care termină clasa a IV-a, iar pe 22 mai cei care au finalizat clasa a VI-a. A fost postată, de asemenea, lista unităților de învățământ care compun eșantionul pentru evaluările-pilot.
Testele pentru clasa a II-a conțin două secțiuni. Prima vizează competențele de receptare-producere a mesajelor, iar a doua competențe de matematică. Evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a va include, ca discipline, limba română, limba maternă – pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale – și matematică.
Pentru clasa a VI-a, testele conțin două secțiuni: limbă și comunicare, respectiv matematică și științe. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns