~2 min lectură 0 comentarii

Doar două drumuri județene mai sunt cu probleme

Redacția Ziarul de Bacău

Pe majoritatea drumurilor județene și naționale se circula ieri în condiții de iarnă, pe un carosabil curat, parțial cu zăpadă bătătorită. Mai erau probleme doar două drumuri județene: DJ 20 F Iliești – Pădureni și DJ 252F Viforeni – Bărtășești, unde vântul spulbera zăpada pe carosabil. Se acționa în tot județul cu 15 auto cu răspânditor și lamă, patru autogredere, șase încărcătoare, trei buldoexcavatoare și un utilaj de tip volă. În cursul nopții care a trecut au fost cazate 28 persoane fără adăpost la centrul din Bacău și cinci la cel din Moineși. Pentru perioada urmăoarelor 24 ore vremea se va mai încăzi ușor, iar vântul va sufla de la slab la moderat. Pe arii restrânse, ziua vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Local, în timpul nopții, se vor semnala ninsori la început ce se vor transforma apoi în lapoviță și ploaie, favorizând depuneri de polei. În zona de munte, precipitațiile vor fi mai mult sub formă de ninsoare. Izolat se va semnala ceață. Temperaturile vor avea valori cuprinse între minim -3 ° C și maxim 5 ° C. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.