Intre vorbele cele mai dragi politicienilor nostri si de care-si amintesc cu deosebire in campaniile electorale, ca doar nu costa mai nimic oricit le-ar folosi, se afla si cele ale unei vechi zicale ce suna in felul urmator: lauda-ma gura, ca diseara-ti dau friptura. In cazul de fata, fripturile sint promisiunile cu iz si miasme populiste, asezonate cu ingredientul numit „lauda de sine nu miroase-a bine”. Daca am fi servit pe nemestectae tot ceea ce ne-au pus pe mese candidatii la Putere dimpreuna cu liderii lor de partide in maratonul electoral din noiembrie trecut am fi incercat acum, din plin, gustul amar al deceptiei. Am evitat in parte o astfel de experienta traumatizanta intrucit nu ne-am pierdut complet uzul ratiunii. Betia cu apa rece servita in cupe de cristal si abandonarea amagitoare in atractiile gradinilor Edenului. Dar, toate lucrurile posibile si imposibile isi au un termen scadent. Care, daca nu este respectat, te sanctioneaza. Intr-un miting electoral organizat la Torino pentru romanii imigranti in Italia, liderul social-democrat Mircea Geoana le promitea acestora ca fiecare tinar ce se va repatria va beneficia de o alocatie de 25 000 de euro, statul roman urmind, totodata, sa sustina 60 la suta din investitiile pe care acestia le vor initia in scopul dezvoltarii unei afaceri productive. Provocare fatisa si tentanta. Un fost emigrant nemtean intors acasa deschide seria solicitarilor, aprinzind astfel fitilul dispozitivului exploziv de pe masa guvernantilor, cerindu-le sa-si respecte promisiunile. Si asta, cind? In imprejurarile in care Executivul transpira abundent spre a gasi formulele cele mai potrivite pentru elaborarea bugetului pe acest an, deja pus la respect de dificultatle provocate de criza economica si financiara mondiala care a deschis si usile noastre. Reducerea cu circa o patrime a cresterii economice, majorarea deficitului de cont curent si a indatorarii publice, escalada inflatiei si gaurile negre ne conduc cu prioritate spre atitudini circumspecte, daca nu pesimiste. Toata lumea vrea bani, cit mai multi bani, dar de unde sa-i primeasca?! Asa e, pare a sugera si atitudinea conationalului nemtean, dar sa nu se uite ca promisiunea data e datorie curata! Si daca ar fi vorba numai de aceasta, treburile s-ar aseza intr-un fel sau altul. Dar lista asumarilor trecute pe linia moarta e lunga si consistenta: alocatiile pentru copii, care urmau sa fie dublate de la mijlocul anului, au ramas doar ca un vis frumos, mentinind in actualitate un vestit slogan antedecembrist – „…sa cresti mare si voinic, fara sa maninci nimic”; punctul de pensie stationeaza, obligindu-i pe virstnici la asteptari iluzorii; salariile bugetarilor sint puse la gheata, ca si diversele alocatii prevazute de programele de sustinere sociala. Un vint rece bate dinspre palatul Victoria, anuntind bugetul de austeritate si trecind in surdina Corul Robilor redusi la tacere de vorbele fara noima ale guvernantilor.
Minunile, s-a demonstrat pe parcursul celor doua decenii, tin de domeniul fictiunii. Unicul adevar de necontestat al acestei perioade este confirmarea zicalei in care boii ara si caii maninca. Primii din acest asa-zis parteneriat social sint suficient de multi pentru a servi in exces pretentiile trapasilor naravasi, care sustin cu vehementa ca ar fi cu adevarat indreptatiti sa se-ndoape pina la suprasaturatie din tainul pus in ieslea comuna. Dupa principiul „obraznicul maninca praznicul”. Ceilalti pot astespta cu miinile intinse pina sa le pice vreo farima ori vreun dumicat. Astfel ca pretentiile nemteanului de a-si cere drepturile promise de un politician pe care l-a luat gura pe dinainte ramin doar de domeniul fanteziei, ori al viselor erotice.
Romani, treziti-va si renuntati la caii verzi de pe pereti, daca nu vreti sa fiti luati in copite.
Lasă un răspuns