Din noiembrie 2012 și până acum, peste 20.300 de băcăuani s-au vaccinat antigripal, în cadrul campaniei gratuite de imunizare. Persoanele care s-au vaccinat sunt cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide.
„Direcția de Sănătate Publică monitorizează gripa prin tulpini suspecte care sunt trimise săptămânal la Institutul Cantacuzino București, iar până la ora actuală, în luna ianuarie, s-a confirmat un caz de gripă. De asemenea, precizăm că vaccinarea este utilă în continuare, în special pentru persoanele cu risc. Cea mai eficientă metodă de a preveni infecția gripală și complicațiile acesteia este vaccinarea”, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al DSP. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns