O femeie de 62 de ani, din Huruiești, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență în stare gravă după ce a fost mușcată de porc. Zoița C. a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgențe cu plăgi multiple și profunde pe fese, coapse și regiunea lombară. Femeia a fost internată în Secția de Chirurgie.
La UPU a ajuns și Gică F., din Bacău, cu arsuri pe 60 la sută din corp. Bărbatul are 61 de ani și este cunoscut cu boli cronice și handicap locomotor. Vecinii cred că Gică F. a fumat în pat și a adormit cu țigara aprinsă. De la aceasta s-a declanșat un incendiu, iar bărbatul s-a ales cu arsuri de gradele II și III. Medicii de la SJU au decis să-l trimită pe bărbat cu elicopterul la Spitalul de Arși din București. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns