La Colegiul Național „Ferdinand I”, a avut loc ieri prezentarea și analiza proiectului de parteneriat multilateral „Leonardo da Vinci”, inițiativă ce a debutat în septembrie 2012, cu finanțare de la Agenția Națională pentru proiecte și programe europene. La eveniment a participat și inspectorul responsabil cu programe și proiecte europene, prof. dr. Dorel Nistor.
Proiectul „Leonardo da Vinci” are ca principal obiectiv formarea profesională a elevilor și se defășoară pe o durată de doi ani. Inițiatorii speră ca acest proiect să-i ajute pe elevi să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele de IT, limba engleză, educație civică, istorie, geografie, să studieze la instituții de învățământ superior din țară și străinătate și să obțină rezultate bune la concursuri școlare de specialitate. (Cătălina CHIFU)
Proiect de formare profesională a elevilor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.