Consiliul de Administratie al Societatii de Investitii Financiare Moldova Bacau a facut, fata de actionari, prin Bugetul de Venituri si Cheltuieli pe acest an, un angajament ambitios. Nu mai putin de 75 de milioane de lei profit, intr-un an in care un asemenea prag este destul de dificil de atins. Fata de 65 de milioane realizate anul trecut si fata de un angajament de 46 de milioane de lei propuse, pe an, intr-o strategie pe termen mediu, aprobata in 2006, in care s-a prevazut o crestere cu 12% a profitului net fata de netul angajat in anul anterior.
„Noi credem in continuare in cifra aceasta – ne-a declarat Sorin Turtoescu, presedintele SIF Moldova. Pentru ca, la momentul respectiv, am spus, fata de angajamente, ca pot fi ani mai buni, ani mai rai, cu oportunitati, cu tranzactii speciale pe un emitent mai mare pe care il realizezi intr-un an, dind la o parte tranzactiile deosebite, astfel incit, pe o medie, sa ne inscriem pe 12%. Anul acesta este mult mai mult fata de strategia pe termen mediu. Dificila, cred (si le-am spus si actionarilor ca va fi dificil, sa nu zic chiar imposibil, tot din strategia pe termen mediu), este cresterea valorii unitare a activului net cu 20% pe an, fata de 34% anul trecut’. Pe bursa care este acum, pe caderile care sint, intr-adevar este greu de crezut altfel. Daca la profit tine si de unele lucruri pe care le pot face administratorii SIF-ului, valoarea unitara a activului net tine de preturile emitentilor la care acesta are actiuni pe bursa. Dar pe bursa sint cazute, acum, toate actiunile, deci nu li se poate imputa administratorilor ca au facut un plasament neinspirat, pentru a nu spune altfel.
Redresare compensatorie
„Eu sper, macar, sa isi revina bursa, cumva, pe valorile (ca indici generali) de la sfirsitul anului – a mai spus presedintele SIF Moldova. Parerea mea este ca nu va fi intr-o perioada foarte scurta, vom avea o perioada cu foarte mare volatilitate. Discutind pe indici medii, vom vedea cresteri si scaderi de cite 5% fata de o medie. Pe un trend stationar, poate chiar usor descendent pina spre septembrie incolo, daca acolo incep sa-si mai revina putin, spre sfirsitul anului, dar, oricum, la niste valori care sa compenseze pierderile din acest an. Macar atit sa se poata face. Deoarece, eu nu intrevad o solutie la ceea ce se numeste rezolvarea turbulentelor de pe pietele financiare. Desi ele sint crize sadea”. Oricit se feresc sa o spuna, pina la urma America va intra in recesiune si va trage in jos si restul lumii. Dar, poate mai putin Europa. Sorin Turtoescu nu vede Europa in recesiune. „Inca nu s-a ajuns la a face curatenie – spune presedintele. Instrumentele financiare care au fost folosite pe pietele americane asa au fost de sofisticate si de ascunse, incit trebuie citeva trimestre de raportari pentru ca sa-ti dai seama. Unii nici nu stiu ce detin, ce se ascunde in spatele unui instrument financiar impachetat frumos, care detine tot soiul de indici si de active. Instrumente legate intre ele. Probabil dupa septembrie se va sti cam cum stam si atunci situatia se va stabiliza cumva”. Investitorii straini in actiuni SIF Moldova nu sint mai buni sai mai rai ca altii, ba, unii sint chiar mai „frumosi” ca altii, dar pe pia este vorba de cerere si oferta. In momentul in care au plecat, iar societatea din Bacau avea 40% investitori straini, pretul actiunii a cazut. „Aceasta se intimpla la orice marfa – explica Sorin Turtoescu. Pina nu se rezova problemele la ei acasa , iar ei sa se uite din nou prin lume sa vada pe unde ar putea sa-si faca afacerile, nu se va intimpla mare lucru”.
Fiti echilibrati pe Bursa!
Dar, anul acesta are si partea lui buna pe Bursa, pentru ca este un an bun de cumparat. Numai ca trebuie mare grija si la cumparaturi, pentru ca pe conditiile scumpirii creditului bancar si incetinirea dezvoltarii economice, unii emitenti poate nu-si vor mai putea realiza programele de investitii. Banca Nationala a Romaniei (BNR) lupta impotiva inflatiei, incercind sa o tina in friu, mareste dobinda de referinta, iar bancile celelalte sint obligate sa urmeze cursul. „Disparitia lichiditatilor, la care tot avertizeaza BNR – a mai opinat Turtoescu -, face ca banul, care este o marfa si el, daca devine o marfa mai rara se scumpeste. Iar creditele devin mai scumpe, ceea ce duce la o scadere a ritmului de dezvoltare. Si, e posibil ca unele companii sa aiba probleme. Desi, companiile listate pe bursa isi dimensioneaza destul de bine programele si pot sa ia un sprijin si de la actionari. Dar, cu costurile de rigoare, cu o cadere a actiunilor”.
radu florin a zis
Felicitari d-lui Sorin Turtoescu,pentru corectitudinea celor prezentate,in articol.
Cu stima