
O femeie în vârstă de 59 ani a ajuns prizonieră în propria casă, după ce a rămas blocată în balconul unui apartament situat pe strada Cornișa Bistriței, din municipiul Bacău. Ea a apelat la ajutorul vecinilor, iar aceștia au chemat pompierii pentru a debloca ușa apartamentului. Intervenția a fost dificilă, pentru că în apartamentul respectiv se afla un copil de numai 2 ani, care putea să se sperie din cauza zgomotelor produse în timpul forțării ușii. Pompierii care au răspuns solicitării au evaluat situația și au eliberat femeia închisă în balcon, forțând ușa acestuia. Se pare că proprietara ieșise în balcon să întindă rufe, iar în urma curentului format, ușa s-a închis, rămânând blocată. (R.I.)
O bunicuță a rămas blocată în balcon
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.