Bacauanii au ocazia sa demonstreze inca o data ca pot scoate bani din piatra seaca, atunci cind ramin fara apa la robinet. In aceasta postura se regasesc locatarii arondati la Asociatia de proprietari „Unirii 32 B” (cu sediul in strada Unirii 32/B), Asociatia de proprietari „120 Stefan cel Mare” (strada Iosif Cocea, 3/A) si la Asociatia de proprietari nr. 78 A (strada 9 Mai 80/B). In cazul in care cele trei asociatii de proprietari nu reusesc pina luni, 2 februarie, sa-si onoreze datoriile fata de Regia Autonoma de Gospodarire Comunala (RAGC), furnizorul de apa va trece la sistarea apei potabile. Conducerea RAGC spune ca are dreptul sa intrerurpta furnizarea alimentarii cu apa, cu o notificare prealabila la utilizatorii care nu si-au achitat facturile pe o perioada mai mare de 30 de zile calendaristice de la data expirarii termenului de plata a facturii sau care nu respecta clauzele contractuale. „Intrucit cei in cauza au fost notificati de RAGC Bacau cu privire la consecintele pe care le vor suporta ca urmare a debitului restant, incepind cu 2 februarie, furnizorul de apa va dispune sistarea furnizarii apei potabile”, a precizat Petrus Radulescu, director executiv la RAGC.
Masura de constringere
Dupa ce in ultimul an unele asociatii au fost amenintate cu debransarea, iar altele au ramas fara apa la robinete o vreme, in casieria RAGC au inceput sa se adune bani în contul facturilor restante. Regia apeleaza la astfel de actiuni de constringere a datornicilor in momentul in care asociatiile de proprietari nu respecta clauzele contractuale. In acel moment, restantierii primesc somatii ca li se va opri apa rece. Odata luate in colimator, asociatiile de proprietari „Unirii 32 B”, „120 Stefan cel Mare” si Asociatia nr. 78 A”, incearca acum sa evite debransarea, fie prin achitarea facturilor restante, fie prin solicitarea unui program de esalonare a datoriilor. Pentru evitarea unor eventuale noi debransari, asociatiile care se stiu ca au datorii trebuie sa respecte graficele de esalonare pe care le-au intocmit si, in general, populatia sa se ingrijeasca de plata facturilor, inclusiv cele la apa, asa cum le plateste pe cele la gaz metan sau energie electrica.
Lasă un răspuns