~4 min lectură 0 comentarii

Scripăț a prejudiciat Primăria Bacău cu 10 miliarde de lei vechi

Redacția Ziarul de Bacău

Primarul Romeo Stavarache, în ședița CL Bacău de ieri, a arătat că, pe vremea cât a fost prefect, Constantin Scripăț a făcut pagubă Primăriei Bacău prin atacarea unei hotărâri ce viza groapa de gunoi a orașului. Scripăț și PDL s-au transformat din nou în avocații lui Dumitru Sechelariu.

Ștefan POPA

PDL Bacău nu se dezice. Deși alegerile s-au terminat, iar filiala băcăuană a ieșit foarte ciufulită, pedeliștii nu renunță la sprijinul acordat fostului primar Dumitru Sechelariu. Portavocea este același Constantin Scripăț, consilier local PDL. În ședința extraordinară de ieri, acesta a acționat din nou ca și când ar fi fost avocatul lui Dumitru Sechelariu. Pe ordinea de zi a fost și proiectul prin care aleșii băcăuani au trebuit să aprobe răspunsurile la interogatoriul Consiliului Local Bacău solicitat de către SC Kaufland România și de SC Transport Public SA Bacău.

Este vorba de mai vechiul scandal legat de terenul pe care a fost baza de transport a societății Transport Public. Constantin Scripăț a adus o serie de acuzații în Consiliul Local, susținând că Primăria uită că a eliberat avizul pentru pentru demolarea clădirilor, că de la Consiliul Județean s-a eliberat un certificat care atestă proprietatea. În fapt, este vorba despre toate cele susținute de la începutul scandalului de către consilierii PDL, care atunci convocau chiar ședințe de Consiliu Local și inițiau proiecte pentru a-l ajuta pe fostul edil. Răspunsul l-a primit de la Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău. „Nu știu cum se face, dar sunteți tot timpul în eroare. Avizul pentru demolare a fost acordat deoarece Transport Public era proprietară pe clădiri și putea face ce vroia cu ele. Nu însă și pe terenul de sub clădiri. Consiliul Județean a eliberat retroactiv un act pe o lege abrogată. În momentul în care veniți cu acuzații vă rog frumos să aduceți probe”, a spus Popovici.

Scripăț s-a mai plâns că nu înțelege care este situația de urgență („am fost prefect și știu ce înseamnă o situație de urgență”) pentru care s-a convocat ședința extraordinară. Același Popovici i-a explicat diferența între „situația de urgență” și cea de „caz de urgență”. Însă pedelistul nu a înțeles sau nu a vrut să priceapă diferența dintre un cutremur sau inundații și cazul de urgență prin care se riscă pierderea unor finanțări europene. Primarul Romeo Stavarache a fost cel care l-a pus la punct pe Scripăț. Acesta a arătat că, pe vremea cât a fost prefect, Constantin Scripăț ar fi prejudicat Primăria Bacău prin atacarea unei hotărâri de Consiliu Local care era cât se poate de legală. „Vreau să informez Consiliul Local că, în perioada cât ați fost prefect, ați atacat hotărârea privind groapa de gunoi. Prin acest demers ați adus un prejudiciu Primăriei de 10 miliarde de lei vechi și veți fi întrebat de ce ați atacat o HCL în care era vorba de gestiune, de acordul părților și în niciun caz de legalitate. Veți fi luat la întrebări pentru aceasta”, a spus primarul Bacăului. Constantin Scripăț nu a negat acest fapt semnalat de Romeo Stavarache, încă a mai adaugat ceva: „Pe această temă am ajuns la DNA București, ca și cu problema terenului de la Transport Public”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.