Guvernul a aprobat Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care va intra în vigoare la începutul lunii viitoare. Regulamentul include o serie de prevederi noi, care stabilesc: interzicerea amplasarii în zona drumului public de panouri, afișe sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele ori instalațiile ce servesc la semnalizarea rutieră, ori sînt de natură să stînjenească participanții la trafic sau să le distragă atenția; obligativitatea comunicării, la cererea poliției, a identității persoanei căreia i-a fost încredințat autovehiculul pentru a circula pe drumurile publice; interzicerea întrecerilor sportive pe drumurile publice neautorizate; interdicția pătrunderii într-o intersecție atunci cînd circulația în interiorul acesteia este blocată; introducerea unor obligații în caz de producere a unui accident de circulație.
Regulamentul prevede expres cazurile în care permisul de conducere se reține, retrage sau anulează, în funcție de gradul de pericol social pe care îl prezintă șoferul. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce poate fi determinată și de cumularea, de către conducătorul auto, a 15 puncte de penalizare.
A fost introdusă posibilitatea reducerii perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce la jumătate, dar nu mai puțin de 30 de zile, dacă titularul permisului absolvă un curs de siguranță rutieră.
Regulamentul mai prevede reducerea pragului alcoolemiei care atrage răspunderea penală, de la unu la mie la 0,8 la mie și, totodată, legalizarea testării consumului de alcool cu mijloace tehnice certificate (omologate).
O prevedere nouă stabilește că alarmele auto nu trebuie să se declanșeze la trecerea altor mașini, iar semnalele de alarmă nu trebuie să rămînă în funcțiune mai mult de trei minute. Încălcarea acestei prevederi este sancționată cu amenzi între 600.000 și 800.000 de lei. Este prevazută, de asemenea, obligativitatea purtării centurilor de siguranță, atît pentru locurile din față, cît și pentru cele din spate, în cazul în care mașina este prevăzută cu dispozitive de acest fel. Totodată, sînt obligatorii centurile adaptate pentru copiii pînă în 12 ani, iar pentru cei sub trei ani, scaunele ori dispozitivele speciale de reținere. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns