Unde ești, domnule Iancu?

Petru DONE

Contrar calității de „societate deschisă” pe care Uton Onești o are în piața de capital, porțile acesteia au rămas închise mai ales când s-a aflat în situații „de criză”. Închise pentru oricine ar fi solicitat un punct de vedere, o opinie unui membru al consiliului de administrație, chiar directorului general sau, de ce nu, chiar acționarului majoritar. Or, asemenea momente și evenimente s-au tot ivit, iar în ultimul timp situația „fierbinte” de la Uton – o fabrică oprită, cu salariați neplătiți de câteva luni și trimiși în șomaj tehnic – ar impune clarificări direct de la sursă.
Omul care are controlul asupra societății din Onești este, se știe, Marian Iancu, deloc necunoscut mai ales oneștenilor după ce o bună perioadă de timp a stăpânit societățile Rafo, Carom și Uton. Marian Iancu este un om de talie mare și la propriu și la figurat. Implicarea sa în fotbal l-a făcut și mai cunoscut, dar și mai controversat ca om de afaceri.

Totuși, cu acest om am putut sta o dată de vorbă. Nu acum, pentru că la Onești nu cred că a mai ajuns de curând, ci în vremea în care era la Rafo. A fost să fie în anul 2006. Nu l-am solicitat eu, pentru că și la Rafo, ca și la Uton sau la Carom, Marian Iancu devenise greu sau deloc abordabil. M-a chemat el, dar nu la Onești, ci la București, la sediul societății prin care și-a derulat multe dintre afacerile mari, VGB, situat undeva în Cartierul Dămăroaia. Impunător sediu, impunător și Marian Iancu – un om masiv, un bănățean veritabil, care s-a și lăsat greu așteptat, dar cu care m-am întreținut, până la urmă, mai bine de un ceas. Calm, argumentat, bun cunoscător al problemelor rafinăriei, și-a explicat punctul de vedere asupra unor opinii și comentarii, asupra unor informații care tot apăreau în presă. La Rafo situația nu era foarte calmă, salariații (peste 3.000) se manifestau virulent, despre afacerile de Rafo circulau tot felul de zvonuri, iar informațiile nu veneau mereu de la cele mai bune surse. Dar, în lipsa dialogului direct cu patronatul, erorile puteau apărea oricând.

Invitația de a sta de vorbă, fie și la București, cu omul care hotăra soarta unei asemenea întreprinderi a fost o ocazie mare. Am plecat de la el mai bogat informativ și am putut expune, într-un amplu interviu, răspunsurile pe care le așteptau toți la multe întrebări. Am apreciat gestul omului de afaceri și l-am simpatizat pentru că a fost prompt și tranșant la tot ce l-am întrebat.
Aș fi vrut să-l văd și acum, la Uton, de pe aceeași poziție. Evident, Uton este o întreprindere de talie mai mică, problemele ei sunt judecate acum în alt context economic și social. Dar principiul transparenței ar trebui să primeze și acolo, dacă nu direct susținut de patron, măcar prin executivii lui. Și, la urma-urmei, de ce să nu vorbească direct chiar patronul? Unde ești, domnule Iancu?