Pentru ca Banca Nationala a socotit ca nu e nevoie sa mai anunte poporul ca a schimbat putin, prin punctele esentiale, bancnota de 10 lei, o femeie a ajuns la politie, a fost anchetata si tinuta in stress o saptamina pentru ca a platit la magazin cu o bancnota total necunoscuta pe piata.
Cazul a fost prezentat la stiri, e notoriu de acum. Dar cum s-a ajuns aici?
Pai, a fost un complex de factori determinat, insa, de proasta comunicare a Bancii Nationale, care s-a multumit sa anunte ca face niste modificari la bancnota, fara sa deruleze si o campanie de informare pe aceasta tema.
Anul trecut, cind s-a dat vestea, m-am apucat sa caut poze cu noua „hirtie” de 10 lei. N-am gasit. Nici acum pe site-ul BNR nu exista o astfel de fotografie, ci doar a bancnotei vechi. Evident, Banca Nationala era ocupata cu lupta contra „dusmanilor” care complotau la caderea leului si despre care nu am aflat nici azi daca au existat cu adevarat.
In astfel de conditii nu e de mirare ca vinzatoarea de la magazin nu a stiut ca s-a schimbat bancnota. Vinzatoarea, ca vinzatoarea, dar nici politistii de la „Crima Organizata” care au anchetat o saptamina cazul sa nu fie informati de acest lucru si sa fie nevoiti sa trimita hirtia la BNR pentru ca banca sa o valideze?!
Daca am fi fost in SUA, povestea se putea lasa cu un proces in care femeia anchetata de-a-mboulea sa cistige milioane de dolari despagubiri.
Dar, cum sintem in România, toata lumea face ciocu’ mic si se roaga sa nu fie ei urmatoarea victima a proastei comunicari.
Lasă un răspuns