Țeluri mari, putință ioc!

În urmă cu vreo trei săptămâni, Erik de Vrijer (arhicunoscutul șef al Misiunii FMI în România) ne anunța că, din cauza unor proceduri birocratice, procentul pentru cofinanțarea proiectelor care au obținut fonduri nerambursabile va crește de la 5 la 15 la sută. Derogarea obținută de la Comisia Europeană expiră la finele lunii martie 2012 și toate intervențiile actualei guvernări pentru a prelungi acordul au fost inutile. În consecință, din trimestrul al doilea vom plăti de trei ori mai mult pentru a încasa finanțările europene. De aceea, ținta pe care și-a autoimpus-o noul ministru al fondurilor europene este greu de crezut. El spune că, în 2013, gradul de absorbție va fi cel puțin 50 la sută! Reamintesc faptul că, pentru întreaga perioadă 2007 – 2013, am reușit „remarcabila performanță” de 11,47 la sută (conform datelor publicate de Comisia Europeană)…

Ar fi de felicitat dl ministru Eugen Teodorovici pentru asumarea unui asemenea țel dacă bâlbâielile oficiale nu l-ar contrazice. În primul rând, cele 7 miliarde de euro (cât ar reprezenta procentul autopropus) nu se regăsesc în Bugetul consolidat pe care Parlamentul tocmai l-a aprobat. Restul colegilor din Cabinetul Ponta, conform documentelor oficiale, mizează doar pe 2,5 miliarde. Pe cine să credem? Diferența extrem de mare (încât nu poate fi vorba doar de o eroare de interpretare…) i-a pus pe gânduri pe majoritatea specialiștilor din economie. Colegii din presa de profil au întrebat în stânga și-n dreapta, fără folos însă. Prins la o conferință de presă, comisarul european pe Agricultură, Dacian Cioloș, a încercat să fie diplomat. A declarat că îi dorește dlui ministru să depășească 50 la sută, însă el crede că este foarte dificilă îndeplinirea unei asemenea misiuni.

România are nevoie de fondurile nerambursabile ale Europei ca de aer. Ar fi banii care ar mai anima economia intrată în letargie. Însă, gândindu-mă și la cofinanțarea crescută la 15 la sută, mă întreb dacă avem resursele logistice și materiale pentru a susține ambiția domnului Teodorovici? În buget ar fi trebuit să regăsim peste un miliard de euro, bani necesari plăților imediate pentru derularea proiectelor noi aprobate (știind că majoritatea aparțin autorităților locale și centrale). Cofinanțarea nu se „deduce” din suma de bază; ea trebuie să existe înaintea oricărei plăți de la Uniune.

În plus, ministrul Fondurilor Europene pare de neoprit: chiar dacă nu ne-a explicat – vorba lui Moromete – pe ce se bazează, el ne asigură că până în 2015 (ultimul an în care se mai pot folosi fondurile din perioada 2007 – 2013, conform noii înțelegeri N^3 aprobată la Bruxelles) va cheltui aproape 80 la sută din suma restantă! Să dea Dumnezeu! Ar fi pentru prima oară când nu mai așteptăm ca Uniunea Europeană să ne bage în traistă pomană pe care nu prea ne-am obosit să o luăm la vremea ei. Chiar dacă teoretic este posibil (doar trăim în țara unde totul este posibil!), până la proba contrarie am dreptul să mă întreb dacă avem și… posibilitățile (cum ar zice americanii)…

Ștefan RADU