Adio, Mircea Dinutz!

O veste atât de tristă pentru toți cei care l-am cunoscut pe Mircea Dinutz, inima lui s-a oprit! Om de onoare și de onestitate intelectuală exemplară, băcăuan la origine, dar adoptat de mulți ani de Focșani. Critic literar, foarte mândru că este discipolul d-lui prof. Constantin Călin (în mod sigur și cel mai apreciat student al său), ne lasă ca amintire opera sa: Popasuri critice (2001), Scriitori vrânceni, de ieri și de azi (2011), Anamneze necesare (2012) despre care spunea că „aceasta ar fi cea de-a treia mea carte de critică, de la care aștept să mă reprezinte, cu demnitate!”, și D’ale democrației – Editoriale. Tablete de toată ziua. Dar cel mai mult timp și-l dedica revistei sale de suflet Pro Saeculum, al cărui redactor șef era. Și mai avea atâtea proiecte. Știam, cei apropiați lui, că este bolnav dar era departe de noi gândul că ne va părăsi atât de curând. Încercam să-l temperez din munca dusă până la epuizare, dar nu se putea hotărî la ce să renunțe – la revistă sau la o viitoare carte. Era foarte fericit când a terminat, recent, ultimul număr al revistei. Doresc să mi-l amintesc astfel, să las la o parte necazurile pe care ni le împărtășeam în e-mail-uri și convorbiri telefonice. Colegi și de liceu și de facultate, deși nu ne-am văzut demult, îl simt aproape acum când el este deja… departe și regret că nu am apucat, cei câțiva prieteni din Bacău, să-i facem vizita promisă ca să ne amintim de anii tinereții – cum spunea el. Dumnezeu să-l ocrotească și să-l odihnească! (Ana CHISCOP)