~1 min lectură 0 comentarii

CEC Bank: Noi facilități în Creditului APIA – Bunăstare porcine

Redacția Ziarul de Bacău

CEC Bank oferă noi facilități la accesarea produsului de creditare dedicat beneficiarilor Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – porcine din Programul Național de Dezvoltare Rurală. Clienții eligibili se pot prezenta în continuare la sediile băncii cu adeverințele emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru acordarea de noi finanțări, iar în cazul clienților care au contractat deja un credit în baza primei adeverințe acesta se poate suplimenta cu suma reprezentând 25% din valoarea sprijinului solicitat în baza celei de-a doua adeverințe emise de APIA.
Produsul de creditare, lansat la finalul anului 2012, permite beneficiarilor Măsurii 215 finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, inclusiv pentru plata obligațiilor către bugetul de stat și celelalte bugete.
Creditele se acorda în lei, iar valoarea creditului poate fi de până la 80 – 85% din valoarea sumelor menționate în adeverințele emise de APIA, în funcție de performanța financiară a clientului. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.