Regal concertistic la Ateneu

Multora dintre noi, băcăuanii, ne place să ne lamentăm uneori de sărăcia vieţii culturale locale. Alteori, unele Casandre mioritice atacă străinătatea pentru că nu ne cunoaşte valorile cărora le acordăm un pic de atenţie doar când părăsesc lumea asta. Dispariţiile unor maeştri ca Johnny Răducanu şi mai recent Iancsy Körrossy vin să argumenteze această stare de fapt.
Iată însă că realitatea contrazice energic opiniile comode cu cel mai viu şi imbatabil argument, pus în scenă de evenimentul concertistic excepţional din 27 şi 28 februarie. Acesta facilitează întâlnirea cu un nucleu de muzicieni prestigioşi, recunoscuţi pe toate meridianele lumii muzicale.
Dau întâietate trioului de jazz Nicolas Simion Crazy World doar din raţiuni cronologice, deoarece recitalul lor va avea loc miercuri. Muzicianul român a reuşit să se impună în lumea jazzului ca niciun altul până acum, prin vocaţie şi talent şi voinţă asiduuă. Născut în Transilvania, şi-a desăvârşit studiile clasice la Conservatorul bucureştean. A descoperit farmecul incomparabil al improvizaţiei şi a activat dinamic alături de maeştrii genului. Cu Dan Mîndrilă – saxofon, Mircea Tiberian – pian a alcătuit o formaţie extrem de apreciată. Alegând calea libertăţii, emigrează la Viena unde colaborează cu “nume” grele ale genului: Art Farmer, Leo Wright, Idris Muhammad, Jim Pepper, Harry Sokal sau Christian Muthspiel. Impresionantă este lista imprimărilor sale alături de muzicieni de notorietate. Cu renumitul pianist Mal Waldron a concertat pretutindeni şi împreună au realizat discul de referinţă “The Big Rochade” în 1998. Strălucitul teoretician Gunther Schuller i-a acordat o binevoitoare şansă concretizată în imprimări. Tomasz Stanko, Victor Jones, Graham Haynes, Lonnie Plaxico, Peter Perfido apar repetat pe înregistrările sale. Educaţia polivalentă i-a permis să transgreseze limite stilistice, devenind un vector şi un ambasador cultural important în diseminarea folclorului nostru în jazz, dar şi printr-o fericită pendulare între muzica contemporană şi cea improvizată. În ultimii ani, îşi încearcă valenţele şi în componistică şi se dedică câtorva proiecte muzicale deosebite.
Pianistul grec Antonis Anissegos este aureolat, ca şi Simi, de numeroasele distincţii europene. Masterurile cu György Ligeti, Imre Rohnmann, Lev Vlassenko relevează un muzician polivalent, aflat într-un moment de vârf al carierei. Nu pot să enumăr distincţiile şi colaborările prestigioase din muzica clasică, dar remarc acelaşi interes deschis pentru jazz şi alte forme necovenţionale. De altfel, interpretările la înalt nivel ale muzicii contemporane îmbină fericit cele două stiluri într-o osmoză creativă fertilă şi necesară.
Sorin Romanescu este şi el un campion al scenei concertistice româneşti, împunîndu-se atât la nivel instrumental, cât şi companistic. Măiestria cu care stăpâneşte chitara, dar şi deviceurile electronice îl recomandă cu prisosinţă. Cei trei vor evolua pe scena băcăuană în seara zilei de 27 februarie.
Însă evenimentul de amplă reverberaţie se va produce a doua seară, pe 28, când maestrul Sabin Păutza va onora scena băcăuană într-un fast turneu prilejuit de împlinirea vârstei de 70 ani.
Fiu al Banatului, instruit la Conservatorul din Bucureşti, a depus o dedicată activitate profesorală la Conservatorul din Iaşi, pentru ca apoi să-şi desăvârşească opera muzicală în America. Ca şi cei despre care am vorbit anterior, muzicianul este (dintotdeauna) un spirit viu, iconoclast, care nu a ezitat să analizeze pe clasici alături de un Hendrix, Beatles sau Rolling Stones în tinereţea ieşeană.
A fondat corul studenţesc Animosi, şi-a dăruit talentul componistic pe variate domenii de la muzica uşoară, cea de teatru, coruri şi bineînţeles în varii opusuri simfonice. Ajuns în Statele Unite, devine organist la biserici catolice, pentru ca apoi să impună ca prim dirijor şi director artistic al orchestrei simfonice din Plainifield, cea mai veche orchestră din New Jersey, timp de 21 ani. În 1985, a debutat ca dirijor şi compozitor la Carnegie Hall din New York (Mecca vieţii muzicale americane). Prodigioasa activitate muzicală s-a concretizat pe multiple şi diferite paliere muzicale cu un succes deplin, care l-a făcut cunoscut foarte bine în întreaga lume muzicală. Desigur că sursa de inspiraţie primordială i-a fost tot patrimoniul muzical românesc.
Un proiect comun îi uneşte pe toţi cei implicaţi în aceste seri memorabile, un proiect de punere în scenă a Dublului concert pentru un saxofon şi orchestră al legendarului Richard Oschanitzky, o personalitate proteică pe diverse planuri muzicale, a cărui existenţă fulgurantă pe scena vieţii nu i-a oferit şansa afirmării internaţionale binemeritate. Sunt admirabile respectul şi efortul de recuperare a operelor sale pe care câţiva muzicieni dăruiţi îl consacră.
Este un omagiu şi o piatră de încercare binevenită pentru a pune în valoare disponibilităţile Filarmonicii băcăuane.
Este imposibil ca aceste rânduri succinte să acopere toate atracţiile acestui moment sărbătoresc (din toate punctele de vedere…), dar o invitaţie adusă melomanilor actuali şi viitori este mult decât necesară. Aşadar, nu rataţi cele două seri de graţie care ni se oferă cu atâta căldură şi generozitate.