
Biblioteca Centrală Universitară și Centrul European de Documentare au găzduit, ieri, 25 februarie, deschiderea oficială a Centrului de Informare Europe Direct Bacău în cadrul noului proiect 2013 – 2017. La eveniment au participat reprezentanți ai structurii-gazdă a Centrului, Universitatea „Vasile Alecsandri”, ai partenerilor săi Unitatea Administrativă Teritorială Județul Bacău și Primăria Municipiului Bacău, ai unor instituții colaboratoare și ai unor organizații non-guvernamentale din județul Bacău, dar și ai Centrelor Europe Direct din Suceava și Piatra Neamț, care activează într-un proiect similar, precum și studenți și elevi din Bacău și ziariști.
Directorul Centrului Europe Direct Bacău, Doina Cmeciu, le-a vorbit participanților despre obiectivele, strategiile și politicile europene implementate la nivel regional și local, despre dialogul cu cetățenii pentru dinamizarea activităților Centrului și despre colaborarea cu alte rețele de informare și asistență ale Uniunii Europene. „Dacă astăzi – a spus Doina Cmeciu – încheiem un proiect în cadrul Centrului nostru, tot astăzi deschidem un alt proiect, pentru următorii cinci ani. O facem împreună cu invitații noștri, cu toți participanții la eveniment, pe care îi încurajăm să participe la următoarele proiecte ale Centrului.”
Participanților le-a fost prezentat, de asemenea, Planul de activități al Centrului Europe Direct Bacău pentru anul 2013. Din acest plan am reținut Caravana de informare pe tema „Anului European al Cetățenilor – limbajul cetățeniei și multiculturalitatea”, deschiderea Școlii de vară de jurnalism „Tactic”, conferința „Politica de coeziune și atragerea de fonduri europene” și seminariile pe tema „Drepturile planetei – drepturile mele” dedicate Zilei Pământului. De asemenea, Centrul va deschide atelierele „Cetățeanul european la vârsta a treia”, expoziția „Egalitate, solidaritate și drepturile cetățenilor” și expoziția „Politica de coeziune și programul Europa pentru cetățeni”. Participanții au fost invitați, însă, chiar îndemnați, să vină cu noi propuneri de proiecte, cu idei pentru activitatea viitoare.
Centrul de Informare Europe Direct Bacău face parte din Rețeaua Centrelor de informare Europe Direct din România și este rezultatul unui parteneriat stabil existent între mediul academic, reprezentat prin Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, și administrația publică locală. (Petru DONE)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.