După modelul catacombelor de la Pecerska, loc de rugăciune în subteran, la Pogleţ

În satele din comuna Corbasca, județul Bacău, nu te duci decât dacă ai bunici. Sau ceva rude pe care ții morțiș să le vizitezi. Altminteri, pe drumul spre Băcioiu, mai ales primăvara, te îngropi de viu în lutul frământat de copitele vitelor și cailor. Pe aceste meleaguri parcă uitate de autorități, o mică, dar minunată comunitate de maici, a reușit să întemeieze o frumoasă mănăstire la Pogleț.

Au ridicat totul din mai nimic. Au preluat tradiția înaintașilor de la care s-a păstrat o bisericuță de lemn și au adăugat ani buni din viața lor pentru a reface un colț de rai. Așa cum probabil era în urmă cu trei secole. Și au reușit. De peste zece ani, săptămânal, zeci de suflete horopsite poposesc aici, după ce au străbătut cărările pădurii seculare ce desparte satul de locașul sfânt. Nu doar pentru a se ruga, ci și pentru a primi un blid de mâncare și o mână de ajutor.

Sunt copiii de la școală, mulți din familii de rromi, cărora Biserica le-a întins o mână. Pentru că, la Pogleț, credința și milostenia au pus temelie strașnică pentru o viață creștinească veritabilă. Nu întâmplător și-a dorit să-și doarmă aici somnul de veci și fostul arhiepiscop al românilor din Occident, Adrian Hrițcu, cel care, în ultimii ani de viață, își petrecea verile în mijlocul localnicilor, stând de vorbă cu oamenii și oferind dulciuri copiilor. Într-o smerenie desăvârșită. De altfel, vrednicul de pomenire ierarh a pus, alături de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, piatra de temelie a primei biserici din Băcioi.

Pelerinii mai au încă un motiv de a reveni cu bucurie sufletească la Pogleț: bisericuța de lut, săpată sub pământ la vreo patru metri jumătate. Situat pe coama dealului dinspre răsărit, îndărătul chiliilor, locașul de cult impresionează prin migala și îndemânarea cu care a fost săpat. Iar simplitatea și armonia execuției amintește de catacombele primilor creștini.

„Inițial, ne-am propus să facem un beci, dar văzând că e pământ bun ne-am gândit apoi să facem un paraclis. Lăcașul se află sub pământ, după cum am văzut când am fost în pelerinaj la Lavra Pecerska. În biserica mare este frig iarna. Unde să stăm mai la căldură, să nu ne bată vântul? Ne-am pus la treabă iarna trecută. Pentru că iarna, la mănăstire, nu prea ai mult de treabă. Așa că, după programul de rugăciune, «am pus calul la căruță», și ne-am apucat de săpat. În două luni, am făcut acest paraclis”, a explicat părintele Arsenie Voaideș.

Deși nu e foarte întins, cei aproape 50 de metri pătrați au fost transformați în paraclis de doar șase oameni. Acum aici se pot ruga în liniște, toate maicile de la Pogleț. Iar pentru ca lucrarea să fie desăvărșită, deasupra paraclisului a fost ridicată o chilioară autentic țărănească, în care totul, dar absolut totul, este natural.

“Este o căsuță rustică pentru cazarea pelerinilor care ajung pe aici. E făcută din lemn de brad și stejar, lipită cu pământ și paie, cu sobă și lut pe jos, așa cum era la bunicii și strămoșii noștri. Avem aici și o ladă de zestre pictată, adusă de la bunicii unei maici, așa cum era la țară altădată. Covoarele de pe jos sunt țesute de maicile din mănăstire, sub coordonarea maicii starețe Luciana Afloarei. Totul e rustic, după cum se poate vedea”, a conchis părintele Arsenie.

„Sfântă mănăstioară” din secolul XVII

Mănăstirea Pogleţ se află în partea sud-estul judeţului Bacău, în comuna Corbasca, pe o mică culme, fiind în vechime, începând cu secolul XVII, ca schitul Sucmezeu. Actuala așezare monahală apare atestată documentar în anul 1752, ctitorie a boierului Constantin Balș. În acel an, la 27 aprilie, ctitorul consemnează: „Silitu-m-am și am făcut o sfântă mănăstioară ce se cheamă Sucmezeu ce iaste pe pârâul Pogleţului, la ţinutul Putnii…”

Peste zece ani, la 19 decembrie 1762, un alt boier, Ioniţă Palade, prelua în grija sa schitul de la egumenul Anania. În recensămintele populaţiei făcute de armata rusă între 1772-1774 apare consemnat ca trăitor în satul Horgești, situat la aproximativ 25 kilometri, călugărul Constantin Unguren, din Pogleţ. În acea perioadă, în hotarul dinspre Pogleţ al satului Horgești, exista, de asemenea, o mănăstire cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae.

După anul 1800 schitul a devenit dependent de Mitropolia Iași cu toate veniturile sale. La 1831 încă funcționa ca mănăstire, ca după 1864, să intre în desființare. Biserica schitului, cu hramul „Buna Vestire”, pe care îl are și astăzi, a devenit biserică de mir pentru creștinii din apropiere. Arhitectura bisericii are elemente decorative lucrate în lemn, pridvorul deschis, oferindu-i originalitate, exprimând arta construcţiei bine stăpânită de meșterii populari.

În anul 1929 biserica era acoperită cu șindrilă, necesitând nenumărate restaurări. Anii comunismului au dus la risipirea patrimonului cultic original în special, în ceea ce privește piesele de mobilier și icoanele din interior. Câștigul cel mai mare este însă păstrarea arhitecturii bisericii.

În anul 1996, patru tinere evlavioase, călăuzite duhovnicește de stareţul Arsenie Voaideș de la Mănăstirea Berzunţi, din judeţul Bacău, au început reorganizarea vieţii monahale în acest loc. S-a refăcut biserica, cu respectarea arhitecturii ei distincte, dându-i-se un strat de protecţie a lemnului, care evidenţiază frumos patina timpului. Astăzi obștea numără zece vieţuitoare, având ca stareţă pe maica Afloarei Luciana.

Atmosfera tainică ce o emană sfântul așezământ, vorbește inimilor despre frumoasa renaștere din această „sfântă mănăstioară”, cum o alinta ctitorul la începuturile ei. Cine vrea să-i soarbă sfinţenia o poate face vizitând acest loc și bucurându-se de ospitalitatea obștii mici de aici.