O femeie în vîrstă de 51 de ani, din Tîrgu Ocna, și-a pus capăt zilelor ieri dimineață, spînzurîndu-se cu un cordon din material textil de clanța ușii de la bucătărie. Corpul neînsuflețit al Mariei Gurguță a fost descoperit la scurt timp de către soțul și unul dintre cei șapte copii ai ei. Din primele cercetări ale organelor de anchetă reiese că sinuciderea s-a produs pe fondul unei depresii psihice. De aproximativ cinci ani, femeia avea astfel de depresii din cauza faptului că se considera inutilă. În urmă cu cîteva luni de zile, Maria Gurguță, care se afla în evidențele medicilor psihiatri, a mai încercat o dată să se sinucidă, însă atunci a fost descoperită la timp și împiedicată de rude. (Romeo SĂLBATECU)
O femeie s-a spînzurat pentru că se credea inutilă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.