Banca Naţională a României /BNR/ a menţinut proiecţia de inflaţie pentru 2009 la 4,5 la sută, acelaşi nivel cu cel anunţat în noiembrie 2008, a declarat vineri guvernatorul Mugur Isărescu, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Faţă de proiecţia anunţată la precedentul raport trimestrial, în noiembrie 2008, tot de 4,5 la sută, BNR a anticipează însă unele modificări pe componente – inflaţia de bază CORE2 va fi de 2,4 la sută (faţă de 2,2 la sută), influenţa accizelor la tutun va fi de 0,8 procente (faţă de 0,7 procente în proiecţia anterioară), influenţa preţurilor la combustibili va fi de 0,3 puncte procentuale (de la 0,1 puncte procentuale), în timp ce inflaţia generată de preţurile administrate va fi mai mică – 0,7 puncte procentuale (faţă de 1,2 puncte procentuale la proiecţia din noiembrie 2008).
Ţinta de inflaţie pentru 2009 şi 2010 este de 3,5 la sută, plus/minus un punct procentual, a mai anunţat guvernatorul BNR. El a adăugat că nu a discutat această ţintă de inflaţie, pe 2010, nici cu vechiul Guvern, nici cu noul Guvern, deoarece aşteaptă să fie votat întâi bugetul pentru 2009.
În 2008, rata inflaţiei a fost de 6,3 la sută, iar ţinta de inflaţie a BNR de 3,8 la sută, plus/minus un punct procentual a fost ratată.
Mugur Isărescu a mai precizat că BNR estimează în continuare că România va înregistra creştere economică în 2009.
‘Proiecţia BNR privind creşterea economică în 2009 rămâne în teritoriul pozitiv. Nu suntem în conflict cu Fondul Monetar Internaţional /FMI/, le apreciem raportul, pentru că e datoria lor să fie avocatul diavolului şi să ia în calcul scenariul cel mai păcătos’, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Guvernul a luat în calcul o creştere economică de 2,5 la sută în 2009, Comisia Europeană anticipează o creştere economică de 1,8 la sută, în timp ce FMI a avertizat că România ar putea intra în recesiune anul acesta.
Proiecţia Băncii Naţionale a României /BNR/ de creştere economică a României în 2009 este puţin mai mică decât cifra avansată de Guvern, de 2,5 la sută, ea fiind estimată la nivelul de 2,3 la sută, potrivit viceguvernatorului Cristian Popa.
Isărescu a precizat însă că nu are rezerve faţă de cifrele avansate de Guvern în proiectul de buget pentru 2009 – deficit de doi la sută din PIB şi creştere economică de 2,5 la sută, deşi reducerea deficitului bugetar la acel nivel va fi greu de atins.
El a menţionat că bugetul din 2008, a cărui execuţie s-a încheiat cu un deficit de 5,2 la sută din PIB, a fost încărcat de ‘recompense electorale şi datorii istorice’.
Potrivit lui Isărescu, BNR a luat în calcul în proiecţia sa de creştere economică pentru 2009 faptul că România are o pondere mai scăzută a exporturilor în PIB, iar gradul de intermediere financiară este mai redus decât în cazul altor state, precum şi volumul mare de fonduri structurale care pot fi atrase în acest an.
De asemenea, alte considerente avute în vedere de banca centrală au fost structura bugetului transmis Parlamentului, care alocă sume substanţial mai mari pentru investiţiile publice, creşterea puternică a veniturilor în a doua jumătate a anului trecut, creşterea substanţială a creditului neguvernamental în noiembrie-decembrie 2008 şi ianuarie 2009, ca urmare a majorării deficitului fiscal cu trei la sută din PIB.
Pe de altă parte, Isărescu a subliniat că nu poate fi evaluată în momentul de faţă cât de brutală este ‘frânarea’ economiei româneşti, după creşterea economică record din perioada anterioară.
Guvernatorul Băncii Naţionale a mai afirmat că, în 2007, România a înregistrat un deficit de cont curent de 14 la sută din PIB, iar pentru 2008 unii analişti estimau chiar un deficit de cont curent de 18 la sută.
‘Am spus că nu avem alternativă la ajustarea deficitului de cont curent. Întregul program de politici economice, fie că vorbim de vechiul Guvern sau de actualul, trebuie să aibă în centru această ajustare, să nu fie făcută doar prin forţele pieţei, pentru că va fi mult mai dureroasă”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul BNR a adăugat că trebuie să existe ‘o împărţire a poverii’ între sectorul privat, care a început ajustarea mai devreme, şi cel public, care a ajuns la un deficit de peste cinci la sută din PIB în 2008.
Recent, economistul-şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, aprecia că principalul pericol pentru România în 2009 continuă să fie deficitul de cont curent, care se va situa, conform estimărilor BCR, la 9,4 la sută din PIB.
‘Estimările noastre privind deficitul de cont curent în 2009 arată un nivel de 9,4 la sută din PIB, iar aceasta va rămâne o problemă destul de importantă, pe care şi banca centrală se va axa ca indicator macroeconomic’, a spus Anghel.
Lasă un răspuns