~2 min lectură 1 comentariu

Asociația “Conștiința Europeană”, la început de drum

Redacția Ziarul de Bacău

O nouă organizație non-guvernamentală a apărut în peisajul băcăuan, de data aceasta, însă, din nevoia declarată a “construirii unei punți de comunicare între societatea civilă și autorități/partide politice”. Asociația “Conștiința Europeană” este rezultatul ambiției unor foști jurnaliști, Răzvan Șendrea și Emil Berceanu, care au reușit să-l coopteze în proiect și pe la fel de cunoscutul Andre Muit, implicat de peste zece ani în acțiuni umanitare la nivel de județ. La evenimentul de lansare a acestei fundații au participat, alături de invitatul special, prof. univ. dr. Liviu Antonesei, deputatul Cosmin Necula, consilierul județean Maricica Coșa, consilierul local Ilie Bârzu, reprezentanți ai unor instituții și numeroși jurnaliști ”Există un vid informațional care a fost îndelung exploatat de cei care s-au succedat la putere. S-a dorit ca societatea civilă să fie dezinformată sau manipulată, astfel încât să rămână într-o stare de inerție. Acest lucru trebuie, pe cât posibil, corectat. Scopul nostru ține de cultura civică sau de cea politică”, a declarat Emil Berceanu, președintele Asociației Conștiința Europeană.

act.ong

La rândul său, referindu-se la motivele principale care au dus la înființarea fundației, Liviu Antonesei a subliniat că “principala problemă a societății civile este că acum e aproape invizibilă”. “Dacă în anii ’90, societatea civilă era o prezență reală, din ‘96, motoarele au scăzut, pentru că și societatea civilă a făcut o mare greșeală: Alianța Civică, cea mai importantă reprezentantă a societății civile la acea dată, a intrat la guvernare. Or, acesta este un paradox de nedepășit, pentru că societatea civilă nu guvernează, ea cenzurează partidele”, a punctat profesorul Liviu Antonesei. În plus, oferind exemplul Germaniei, unde ONG-urile, susținute mai ales de organizația Parität, au un cuvânt greu de spus, în fața cărora guvernanții tremură când iau atitudine, Antonesei a remarcat că, din păcate, la noi, în județ, nu există o fundație de care să-I pese măcar unui primar de la țară. Cert este că, pentru început, Asociația “Conștiința Europeană” își propune să organizeze periodic mese rotunde sau dezbateri cu rol informativ, la care vor fi invitate personalități din toate domeniile. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.