Florentin RADU
E lege, drapelul României trebuie arborat permanent pe toate instituțiile publice din țară. În forma, dimensiunile, modelul și intensitatea culorilor stabilite prin lege. Și nu doar pe primării și celelalte instituții ale statului, ci și la partidele politice, patronatele și sindicatele, ori la sediile instituțiilor de învățământ și de cultură, în gări și în autogări. O prevede legislația de aproape 20 de ani. O știe toată lumea. Sau aproape toată lumea.
Tot normativele spun că necunoașterea legislației nu te scutește de efectele ei. Ieri, am citit despre un prefect de prin Ardeal care a ordonat ca drapelul românesc să fie arborat pe toate instituțiile publice din județul lui. Pentru asta, a trimis o notificare autorităților prin care avertizează că riscă amenzi în cazul în care nu vor face acest lucru. Amenzi prevăzute de aceeași lege, chiar și în cazul în care responsabilii nu au grijă ca starea drapelului să fie corespunzătoare. Sunt curios cam ce reacție vor avea cei care vor trebui să se supună ordinului prefectului. Cum la fel de curios aș fi să aflu ce reacție vor avea autoritățile din județele unde s-au manifestat tot soiul de șovini în ultima vreme. Vreau să le văd, însă, și fețele oficialilor care nu au schițat niciun gest când o copilă, româncă adevărată, a arborat, ca să zic așa, tricolorul românesc. Mai exact, și-a pus pe cap o bentiță în trei culori, roșu, galben și albastru, de ziua maghiarimii. Abia ieri aflăm, la o săptămână după ce copila a fost amenințată cu moartea de un imbecil iresponsabil ofensat de atitudinea fetiței, că atât conducerea școlii, cât și diriginta româncuței noastre, profesoară de limba romană (sic!) au fost sancționați. Adică, directorul și cei doi adjuncți ai lui au primit, atenție!, mustrări scrise, iar profesoara de limba romană a fost schimbată.
Și asta după ce, inițial, aceeași conducere a liceului din Covasna afirma că nu va aplica nicio sancțiune, pe motiv că „cele întâmplate au fost determinate de impulsuri de moment”, iar persoanele care au amenințat-o pe elevă erau din afara unității de învățământ. Directorii au mimat încă de la început „toleranța, respectul față de identitatea etnică și culturală a fiecărui elev și a fiecărui profesor”. I-au tolerat, însă, doar pe profesorii care au mustrat-o, jignit-o și au pus-o la colț, la fel cum au tolerat amenințarile venite de la colegii fetei aparținând unei minorități naționale.
În decizia celor de la București n-au contat aceste fapte, nici măcar incredibilul fapt că, pe 1 Decembrie, ca să poată intona imnul României în curtea școlii, eleva a fost nevoită să depună o cerere la direcțiune. Ca să nu amintim că, după ce a intonat imnul în pauza mare, fetei i s-au adresat cuvinte jignitoare, huiduieli, gesturi obscene din partea elevilor de la secțiile maghiare. Mai curând aș crede că despre toleranță discutăm în cazul adolescentei patrioate care după toate cele petrecute, declară simplu „Urăsc faptul că ei mă urăsc”. Acum, dascălii cu pricina în continuare își odihnesc fundurile în aceleași scaune confortabile, fiind cel mai probabil extrem de toleranți la orice manifestare șovinistă, căci oricum nu riscă mai mult decât să fie trași cu blândețe de urechi de colegii mai sus-puși. Până la urmă, toleranța și bentița au ceva în comun. Doar ultima silabă. Atât.
Lasă un răspuns