Emoții pentru lider, gură de oxigen pentru Aerostar
SC Bacău a fost învinsă la Moinești mai clar decât o arată scorul. Echipa gazdă a avut 2-0, prin golurile marcate în minutele 11 și 76, marcate de Chelaru și Darie. SC Bacău, o echipă obișnuită să marcheze prima și apoi să conserve avantajul, n-a putut presa suficient de tare pentru a întoarce rezultatul. Costin a izbutit doar să reducă din diferență în penultimul minut de joc. Astfel, în loc de o cursă solitară spre promovare a roș-galbenilor, CSM Moinești s-a apropiat amenințător de lider și este gată să profite de alți pași greșiți ai trupei lui Marius Baciu.
Pe „Aerostar”, gazdele și-au dat sufletul pentru un succes important, care le poate asigura salvarea de la retrogradare. A fost un re-debut bun al lui Ghiță Chitic pe banca tehnică a lui Aerostar. Golul victoriei băcăuane a fost semnat de Sârbu (min. 60).
Etapa XVII: CSM Moinești – SC Bacău 2-1, Știința Miroslava – Ceahlăul II Piatra-Neamț, Aerostar Bacău – Sporting Suceava 1-0, FCM Dorohoi – Oțelul II Galați 4-1; Municipal Petrotub Roman, Kosarom Pașcani și Bucovina Rădăuți au stat.
CLASAMENT LIGA III, SERIA 1
1. SC BACĂU 15 10 2 3 35-19 32 (14)
2. CSM MOINEȘTI 14 8 4 2 36-28 28 (4)
3. FCM Dorohoi 14 8 2 4 28-14 26 (5)
4. CSM Kosarom Pașcani 14 7 2 5 14-10 23 (2)
5. Oțelul II Galați 14 6 4 4 19-16 22 (-2)
6. Sporting Suceava 14 6 3 5 15-12 21 (0)
7. Bucovina Rădăuți 14 7 0 7 15-21 21 (3)
8. SCM Petrotub Roman 14 6 1 7 22-20 19 (-2)
9. AEROSTAR BAC|U 15 5 2 8 15-22 17 (-7)
10. Știința Miroslava 13 3 4 6 15-17 13 (-8)
11. Ceahlăul II Piatra-Neamț 14 3 1 10 12-23 10 (-8)
12. Young Stars Panciu 15 3 1 11 6-30 10 (-14)
Etapa XVIII (vineri, 5 aprilie, ora 17.00): SC Bacău – Municipal Petrotub Roman, Sporting Suceava – Știința Miroslava, FCM Dorohoi – Bucovina Rădăuți, Ceahlăul II Piatra-Neamț – CSM Kosarom Pașcani; Oțelul II Galați, CSM Moinești și Aerostar Bacău stau.
P.K.
Lasă un răspuns